Ideas Club, de interes naţional

Clubul România 2.0 e un soi de cigars club al elitelor profesionale – să le spunem româneşti.

Adună intelectuali (intelectuali oficiali, intelectuali publici sau intelectuali mai discreţi) cu experţi (dintre cei angajaţi sau independenţi). Membrii clubului se află în ţară sau prin străinătate. Invitaţii lor sunt bineprimiţi.

Multe dintre aceste competenţe şi talente nu s-ar cunoaşte altfel – ce treabă poate să aibă un universitar român care predă biochimia în UK cu un oficial de la Bucureşti şi cu un artist autohton internaţional? Sau n-ar avea unde se întâlni fără obligaţiile aferente costumului formal, întrucât aparţin unor grupări (politice, culturale, economice) distincte ori chiar rivale. 

Întâlnirile Clubului sunt un Davos naţional, iar discuţiile respectă regula Chatham House. Despre şansa întâlnirii relaxate este vorba, şi despre emiterea liberă a ideilor. Iar din vorbă în vorbă, se poate ajunge chiar şi la un schimb de idei, nu doar de cărţi de vizită.

Şi pentru că nu e nimic ocult aici, acele idei ale membrilor care pot fi captate, în scris sau video, ajung şi la publicul larg dar de elită – anume la acei cetăţeni destupaţi la minte, care pot intra în dialog raţional cu semenii lor.

Spre desosebire de un TED, Clubul România 2.0 nu este însă doar un spectacol de idei. Membrilor Clubului li se cere în mod expres să emită idei de prins într-o strategie dinamică de dezvoltare a României – pe cele 10 sectoare asumate. Între altele, Clubul România 2.o va updata anual o “Analiză SWOT România 2.0”, generală sau sectorială, pe care o va însoţi cu lucrarea “101 idei pentru România” (scenarii, foresight). – Petre Munteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published.