Companii România 2.0 – “fair business, good business”

Cum ar fi să vedem pe ambalaje, în reclame la servicii sau în localuri însemnul “O Companie România 2.0”? Clubul România 2.0 cântăreşte faptele din economia ţării pentru a propune această etichetă unor companii realmente meritorii, pentru calitatea aportului la PIB (mai mult producţie decât comerţ, R&D), creştere onestă şi dezvoltare sustenabilă, creativitatea şi fiabilitatea produselor şi serviciilor, angajamentul social demonstrat – altfel spus, pentru cât de utile sunt ţării.

Sunt în vizor companii ca: Nuclearelectrica sau Romgaz, CEC sau Banca Transilvania, Automobile Dacia şi Blue Air, Mobexpert ori licorile dlui Valvis – şi toate acele companii inovative autohtone din categoria Radu Georgescu, BitDefender et Co.

Multe sunt prinse în topurile companiilor cu capital românesc – vezi Top 50 cele mai mari companii cu capital privat românesc (Comcereal, Prospecţiuni), Top 100 companii controlate de antreprenori români.

Altele sunt multinaţionale care investesc inteligent în România (Romtelecom, CEZ) ori au aici centre de dezvoltare/ regonale (Microsoft, Oracle) etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.