Alexandru Bălăşescu, antropolog – autoportet de membru

Alexandru Bălăşescu pare un dandy, ceea ce în deplin acord cu doctoratul în “antropologia modei” – mai precis în antropologie culturală. Teza (ZetaBooks: Paris Chic, Tehran Thrills – aesthetic bodies, political subjects), susţinută la University of California, Irvine, în 2004, i-a adus expertiză şi pe societăţile din Golful Persic, întrucât a cercetat, îndelung şi la faţa locului, chestiunea modernităţii via stil vestimentar în Iran, iar apoi a pus umărul la crearea unei secţii universitare în Bahrain. A mai studiat la EHESS Paris şi a mai predat la American University of Paris. Acum predă la SNSPA Bucureşti, în cadrul masterului de antropologie. Scrie despre urbanism şi dezvoltare, despre ideologiile în ascensiune. Face studii prospective, pentru Renault Technologies, şi tocmai a lansat volumul Voios despre noua ordine mondială (Curtea Veche, 2011).

Cum definiţi “elitele” unei societăţi?

Există elite economice, elite politice, elite intelectuale, elite profesionale. E vorba despre acele persoane care ating performanţe înalte în domeniul lor de activitate, care se disting prin contribuţia lor la bunul comun al societăţii în care trăiesc (local, adică România şi posibil global/ internaţional) şi care în mod ideal devin modele de rol.

Care sunt cele mai importante performanţe din propria carieră?

Cred că este o întrebare prematură pentru mine, prefer să răspund la ea spre sfârşitul carierei, nu acum, când sunt la început. Ca şi domnul Radu Dudău, am petrecut mult timp în şcoli, studiind. Menţionez însă două lucruri:
a. contribuţia avută în soluţionarea chestiunii legate de “Pavilionul Veneţia” – clădire donată de Nicolae Iorga statului român şi aflată până nu de mult într-un context în care responsabilităţile instituţiilor de stat în administrarea ei erau incerte.
b. faptul că unii studenţi pe care i-am îndrumat îndeaproape la nivelul de master şi-au continuat studiile la nivel doctoral în ţara sau în străinătate. Îndrăznesc să sper că i-am inspirat pe unii dintre ei.

Ce potenţiali membri aţi mai recomanda Clubului?

După ce am consultat celelalte propuneri, încerc să nu mă repet, însă fără dorinţa de a fi exhaustiv: Vintilă Mihăilescu, Liviu Chelcea (antropolog), Vlad Mixich (jurnalist), Mihaela Paraipan (jurnalistă), Paul Băran (director IREX), Gruia Bădescu, Adrian Soare (arhitect), Şerban Ţigănaş (arhitect), Cătălin Berescu.

Alte participări la dialogurile de idei internaţionale:

Leave a Reply

Your email address will not be published.