Doru Lionăchescu: Privatizare până la capăt

Doru Lionăchescu, preşedintele casei de investiţii Capital Partners (şi fost redactor-şef al săptămânalului Capital), se arată a fi un taliban al liberalismului: susţine cu orice ocazie o privatizare pură şi dură – chiar şi în cazul Petrom preferă să vadă partea reuşită a privatizării.

FP România, octombrie 2011: De ce vindem şi restul din Petrom

În contextul turbulenţelor de pe pieţele mondiale de capital, care au evaporat miliarde de dolari din valoarea companiilor, eroarea guvernului român de a nu-şi fi vândut participaţia reziduală la Petrom este cu atât mai condamnabilă. România a avut aproape 400 de milioane de euro pe masă din partea investitorilor pentru cele zece procente din Petrom – şi nu a dorit să vândă, dintr-un amestec de amatorism şi autosuficienţă. Astăzi, şi dacă ar vrea să vândă, mă îndoiesc că ar mai putea primi jumătate din aceşti bani. Acest eşec de proporţii este, din păcate, doar ultimul exemplu al unei atitudini generale a administraţiei româneşti: aceea de dezinteres plenar faţă de mai binele societăţii. Privatizăm pentru că nu avem altă soluţie de a servi mai bine interesul public.

Capital, 19 iunie 2011: “Singura soluție a României este privatizarea companiilor de stat”

Președintele casei de investiții Capital Partners crede că singurul as din mânecă pe care îl are România este privatizarea, iar dacă ne amăgim cu “management privat” și cu pachete minoritare pe bursă, nu rezolvăm absolut nimic. (…)

Capital: Că tot a venit vorba de companiile de stat, cum vi se pare ideea cu managerii privați?

D.L.: Mi-e teamă că e doar o soluție retorică, fără acoperire, pentru că dacă intrăm în detalii nimeni nu știe să explice ce se înțelege prin asta. E o găselniță fără niciun fel de finalitate, cred că este doar rezultatul unui compromis acceptabil în negocierile cu FMI. Eu cred, cu tărie, că soluția pentru a scăpa de această piatră de moară, care a devenit sectorul public în România, este privatizarea. Și când spun privatizare e vorba de trei lucruri: privatizare, reglementare și stimularea concurenței. Dacă nu reușești să le faci pe toate în același timp, nu faci decât să schimbi monopolul de stat cu unul privat.

Capital: Ar fi bine să privatizăm tot sau nu? De exemplu, Romgaz?

D.L.: Clar, da. Rolul statului nu este să fie proprietar, rolul statului e să fie reglementator, să fie arbitrul pieței. Care e problema dacă privatizăm Romgazul și în același timp reglementăm bine piața și stimulăm apariția competiției? Nu cumva în acest mod servim cu adevărat interesul public, interesul contribuabilului român? Priviți în jur: tot ce funcționează bine, tot ce servește optim clientul este privat, tot ce nu merge este al statului. Cum ar fi arătat Dacia sau Romtelecom dacă rămâneau la stat? Uitați-vă ce dezastre se profilează la Poștă sau la Tarom.

Capital: Dar Romgaz poate fi considerată companie strategică, are acces la resurse…

D.L.: Resursele de gaze vor fi concesionate. Statul român câștigă din concesionare, dar concesionare prețuită corect. Știți ce am constatat? Când nu mai au argumente, adversarii privatizării decretează imediat compania respectivă sau sectorul ca fiind “strategice”, carevasazica condamnate să rămână la stat și să fie furate în liniște.

Capital: Am avut o privatizare la Petrom, nu spun că nu a fost bună, dar cumpărătorul a primit unele facilități, în momentul semnării contractului, care nu sunt în avantajul statului.

D.L.: Pe ansamblu este totuși una dintre cele mai bune privatizări din Europa. Da, probabil nu a fost o negociere suficient de isteață a prețului concesiunii, de aceea spun, dacă la Romgaz le concesionezi profitabil, statul câștigă din concesiune și din faptul că firma respectivă ajunge să facă profit, să creeze locuri de muncă bine plătite. Petrom, care pierdea bani deși câștigau gras toți căpușarii de pe urma ei, a ajuns să fie cel mai mare plătitor de impozite la statul român. Ăsta e rolul statului, de arbitru, să creeze un mediu economic vibrant din care să colecteze cât mai mult pentru a finanța serviciile publice esențiale: sănătate, educație, siguranța personală și națională.

Trebuie privatizat tot ce se poate privatiza, transparent, corect, cu o reglementare strictă și obligatoriu cu măsuri complementare de stimulare a competiției.

Capital: Avem companii cu datorii, nu ar fi mai bine ca acestea să fie restructurate înainte de privatizare și aduse la zero?

D.L.: Ar fi ideal. Dar e realist un astfel de scenariu? În 20 de ani noi nu am reușit să eficientizăm o companie simplă cum e Oltchim. De unde să apară brusc acum un asemenea miracol: directori în companiile de stat care să producă profit și să facă o bijuterie din Termoelectrica, de exemplu! Noi trăim într-o societate în care statul e slab, administrația publică e ineficientă, în care sunt suspiciuni de corupție și clientelism aproape peste tot. Cum ne putem imagina că peste noapte or să apară niște îngeri salvatori pe cai albi, niște ultra patrioți dezinteresați care să accepte să lucreze la stat cu toate riscurile de rigoare, cu pachete salariale neatractive, cu presiuni sindicale, cu organe de cercetare penală peste ei, cu intervenții politice – și basca să mai și livreze performanțe manageriale uluitoare. Mesajul public mincinos este ideea aceasta că nu facem privatizare ca să nu se scumpească energia sau marfa. De ce spun că este un mesaj mincinos, pentru că dacă acum kilowattul e mai ieftin în România nu se datorează faptului că nu e privatizat sectorul sau că statul român este un mare manager. Nu. Este o formă de a face protecție socială, eronată după părerea mea, și care va exploda în deficitul bugetar foarte curând. Protecția socială nu se face prin preț, rolul companiilor este să facă profit, protecția socială se face prin alte mecanisme, nu se face prin intermediul companiilor de stat, dar asta e o minciună întreținută “nu privatizăm, că măresc ăia prețurile”. Piața va răzbuna acest populism inconștient, e doar o chestiune de timp până la scadența acestei retorici găunoase. Privatizarea ar trebui să aibă un singur obiectiv, interesul public, mai binele contribuabilului român.

Capital: Statul vrea să vândă pachete minoritare pe bursă. Nu e tot o formă de privatizare?

D.L.: Eu sunt împotriva vânzării de pachete minoritare, cu excepția celor reziduale, cum e cazul la Petrom sau Romtelecom. Soluția de eficientizare a sectorului public e privatizarea, dar privatizarea nu înseamnă să vinzi 10%-15%, ci să predai controlul, adică să vină altcineva care plătește pentru pachetul respectiv, căruia să-i pese de companie și pe care piața îl poate sancționa dacă e cazul, prin mecanismele sale, desigur, inclusiv prin faliment. În primul rând trebuie stabilit consensual un program multi-anual de privatizare, nu trebuie să le vindem din fuga calului: program de privatizare pe 3-5 ani, cum au făcut și polonezii, și altii. Să spunem la Romgaz: vindem la momentul potrivit 51% unui investitor strategic, cu o reglementare clară a pieței, cu preț de concesiune negociat la sânge și restul îl listăm pe bursă. Sau listăm direct la bursă un pachet majoritar, poate fi o variantă. În felul acesta creăm și mișcare la bursă, atragem investitori români, îi facem și pe ei părtași la succesul privatizării. Din perspectiva aceasta nu văd absolut niciun sens să vindem 15% din Romgaz. Mi se pare o decizie prea oneroasă, să vinzi bijuteriile familiei, tacâmurile de argint ca să plătești salarii si pensii. Ce avantaj am eu, contribuabil român din vânzarea în pripă a unui pachet minoritar de acțiuni: se schimbă guvernanța corporativă a firmei, devine brusc o meritocrație, va plăti impozite mai mari? Nici poveste, avem deja exemplele clasice Oltchim, Transelectrica, cu pachete minoritare listate. Listarea unor pachete minoritare are sens numai în contextul privatizării și, mai mult, cred că ar trebui să fie condiție a oricărei privatizări.