Mihai Tănăsescu – cel mai înalt bancher internaţional român

Ziarul Financiar, 8 oct 2012:

Banca Europeană de Investiţii (BEI) – banca Uniunii Europene – are pe masă patru proiecte de 400 mil. euro din domeniul energiei care ar putea fi semnate până la sfârşitul anului, iar prin noul său rol de a contribui la reluarea creşterii economice şi reducerea şomajului în Europa, instituţia poate fi un jucător mult mai activ şi în România, afirmă Mihai Tănăsescu, devenit de la 1 august vicepreşedinte al BEI responsabil cu portofoliul energiei. (…)

Tănăsescu, 56 de ani, fostul reprezentant al României la FMI în perioada 2007 – 2014, este primul român care obţine un asemenea rang într-o instituţie financiară internaţională de top şi spune că postul de vicepreşedinte al BEI reprezintă pentru el “un examen de maturitate”.  

“Preluarea postului de vicepreşedinte al BEI a reprezentat în primul rând o onoare şi în acelaşi timp o provocare, ceea ce mă face să-mi folosesc la maximum experienţa internă şi internaţională acumulată în ultimii 35 de ani în domeniul financiar-bancar. Această importantă poziţie de management este un examen de maturitate pentru mine, iar evaluările pe care le-am făcut în această scurtă perioadă de timp de la preluarea mandatului mă fac să cred că pot să mă achit corect de responsabilităţile pe care le am şi în acelaşi timp să aduc un plus de valoare adăugată băncii şi rolului ei important din această perioadă.”

Tănăsescu consideră că pentru România această poziţie va trebui să reprezinte o cale importantă de a accelera implementarea proiectelor deja începute, dar şi de a identifica şi desena noi proiecte în domenii importante precum cercetarea, inovaţia şi mediul – alături de agricultură şi industria alimentară.

Desemnarea lui Mihai Tănăsescu pentru postul de vice­preşedinte al instituţiei financiare cu sediul la Luxemburg a fost perfectată în prima parte a acestui an, când guvernul încă era controlat de PDL. Fost ministru de finanţe în perioada 2001-2004 în cabinetul PSD condus de Adrian Năstase, Tănăsescu a devenit în 2005 deputat din partea social-democraţilor, însă ulterior şi-a construit o alură de tehnocrat, mai ales după ce în 2007 a devenit reprezentantul României la FMI beneficiind de sprijinul puternic al BNR. El a redevenit o voce mai sonoră după încheierea în 2009 a costisitorului acord de împrumut de 20 mld. euro cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Treptat Tănăsescu s-a depărtat de PSD ca poziţionare politică şi s-a apropiat de preşedintele Traian Băsescu, apărând în ultimii trei ani de mai multe ori pe lista potenţialilor candidaţi la postul de premier luaţi în calcul de şeful statului.

De asemenea, el şi-a consolidat relaţia cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi a devenit al doilea român membru al Comisiei Trilaterale, una dintre cele mai puternice structuri globale de reflecţie vizavi de problemele esenţiale ale lumii. Tănăsescu este perceput drept una dintre perso­nalităţile cu cele mai mari şanse de a reveni pe o funcţie puternică la Bucureşti, însă nu cu prilejul alegerilor din decembrie.

Ca vicepreşedinte al BEI res­ponsabil cu finanţările pentru energie, Mihai Tănăsescu preia pe relaţia cu România un portofoliu de finanţări de peste 900 mil. euro.

“În acest context, BEI va continua să fie activă în România în domenii precum energia – inclusiv energie regenerabilă, transporturi – inclusiv metroul bucureştean, întreprinderi mici şi mijlocii, reabilitarea termică a locuinţelor, sectorul bancar, dar şi în continuarea acordării de finanţare pentru componenta locală a proiectelor cu finanţare europeană. În acelaşi timp, banca intenţionează ca împreună cu sectorul public şi privat să identifice noi domenii de activitate precum cer­cetarea, inovaţia, mediul şi agricultura, care să conducă la accelerarea creşterii economice în anii următori.”