Idei pentru Enescu 2015

Cronicarul cultural Costin Popa adaugă nou aplauze pentru marea ediţie din 2013 a Festivalului Internaţional George Enescu şi face o serie de sugestii pentru ediţia următoare:

Festivalul Enescu 2013. Retrospectivă (IV). Întâiul loc în lume

Pentru a XXI-a oară, în septembrie, întru omagierea numelui lui George Enescu, s-au reunit la Bucureşti glorii ale artei interpretative naţionale şi universale.

 Sub acelaşi directorat artistic de prestigiu ca la ultimele cinci ediţii, cel al lui Ioan Holender, festivalul şi-a păstrat structura, durata, bogăţia de manifestări, diversitatea stilistică şi înalta calitate. Şi din nou, aşa cum scriam şi în anii anteriori, se observă că similitudinea cu celebrul Festival de la Salzburg este uriaşă. Numai că, spre deosebire de acesta, cel bucureştean este dedicat în integralitate muzicii. Lipsesc spectacolele teatrale, care continuă la Salzburg tradiţia instituită de Max Reinhardt. Ponderea spectacolelor de operă de la Bucureşti este mică. În schimb, diversitatea afişului românesc este uriaşă, de maximă densitate pentru cele 28 de zile ale festivalului, într-o extremă varietate. Pentru că la Salzburg, vin mai puţine orchestre, se repetă de două-trei ori concerte cu acelaşi program în aceleaşi interpretări, se dau serii de câte patru-şase spectacole de operă etc., ceea ce augmentează numărul manifestărilor.

Iată de ce, Festivalul Internaţional George Enescu este unic în lume. Bine spunea Ioan Holender că „Festivalul de la Salzburg va fi gelos” şi, adaug, nu numai pentru programarea bucureşteană a „Requiem”-ului de Verdi, ci pentru întreaga desfăşurare a manifestării. Lumea muzicală internaţională trebuie s-o recunoască. Stă în responsabilitatea şi în puterile noastre să facem festivalul cât mai cunoscut, printr-o mediatizare cât mai curajoasă, agresivă şi abundentă în întreaga lume. Un lucru este cert: o dată la doi ani, Bucureştiul concurează serios Salzburgul şi, în domeniul strict muzical, îi „ia faţa” pe linia de sosire.

Privitor la media, remarc pentru actuala ediţie îmbelşugata  reflectare în presa noastră scrisă, electronică, audio şi, într-o oarecare măsură, vizuală. „Ziarul Festivalului”, editat de „Adevărul” (coordonare editorială Simona Chiţan, coordonare de specialitate muzicologul dr. Cristina Sârbu), a apărut zilnic, cu excepţia week-end-urilor. Revista MELOS (director – fondator, muzicologul Smaranda Oţeanu-Bunea) a fost publicată, ca de obicei, în număr special, în ultimele zile ale festivalului, reunind cronici scrise de cele mai importante condeie ale criticii muzicale pentru majoritatea manifestărilor, până aproape de final. Totul reunit într-o singură revistă – document. De notat este şi prezenţa, pentru a treia oară consecutiv, a 13 reputaţi critici, de mai multe naţionalităţi, membri ai Asociaţiei „Presse Musicale Internationale” din Paris, în frunte cu preşedintele Didier van Moere.

Ediţia 2015

Să fiu sincer, am fost surprins când Ioan Holender a anunţat la scenă deschisă că a primit asigurări referitoare la organizarea Ediţiei 2015 a festivalului. Deşi au circulat zvonuri şi situaţia de criză a fost puternic clamată, nu cred că ar fi putut cineva cu minte responsabilă să gândească anularea cel mai important brand de ţară al României culturale. Şi nici schimbarea directorului artistic în plin proces de contractare a vedetelor şi ansamblurilor pentru 2015 care a început, probabil, încă de anul trecut. Cutumele internaţionale sunt clare, ciclul este de circa trei ani deci – atenţie! – în 2014 va începe activitatea pentru ediţia 2017.

Bun, în 2015 se pare că vor fi bani mai puţini. Dar reducerile nu trebuie în niciun caz să scurteze durata festivalului, o amputare de acest fel este vizibilă de la prima lectură. Cele 28 de zile din septembrie (şi nu în altă perioadă) trebuie să rămână. Altminteri, toţi observatorii şi analiştii străini vor trâmbiţa că marele eveniment bucureştean şi românesc şi-a micşorat ambiţiile. Rivalii, geloşii, nu puţini, vor exulta. Orice fluctuaţii pot sugera labilitatea demersului.

Încadrarea în noul buget va trebui făcută numai prin reducerea densităţii zilnice a manifestărilor, un deziderat mai vechi, logic şi mult dorit de publicul de orice vârstă. Deci, festival de 28-30 de zile, aerisit, rarefiat, cu mai puţine concerte şi spectacole pe zi! Unul, maximum două, la ore bine potrivite ca să se evite alergătura între săli şi chiar cu zile de respiro. Cotele de vânzări vor creşte, se va vedea, nu trebuie să ne fie teamă.

Revenind la bani, mă întreb dacă marii noştri oameni de afaceri nu pot ajunge o dată pentru totdeauna la raţiunea de a se implica serios, în aşa fel încât procentul contribuţiilor private să nu mai fie penibil de modic.

Şi, dacă ne gândim la programe, oare nu se poate aranja ca în 2015 numărul spectacolelor de operă de pe prima scenă lirică a ţării să fie un pic mai consistent, cu mari vedete în distribuţii?

Prin alternanţa festivalului cu concursul, s-a obţinut ca numele lui Enescu să se afle, în fiecare an, în atenţia lumii întregi, în semn de omagiu. A fost o veche doleanţă a criticii muzicale, alături de reluarea tradiţionalei Secţiuni Canto a concursului. (…)