Afaceri remarcabile: Cânepa românească

O serie de articole recente semnalează revirimentul, pe ici pe colo, al unei industrii autohtone care duduia înainte de ’90… Piaţă globala este şi acum, au apărut şi câţiva antreprenori de bine. Problema este materia primă locală:

Dacă am procesa, am avea cui să vindem, dar nu avem materie primă pentru că nu găsim la calitatea cerută. Este o piaţă foarte mică şi nici producătorii nu sunt încurajaţi, aşa cum se întâmplă cu piaţa de ovăz, spre exemplu“, a mai spus Oana Suciu. Ea a mai arătat că, la începutul anilor ’90, în România erau cultivate peste 60.000 de hectare cu cânepă, iar ţara noastră era primul exportator al Europei şi ocupa locul patru în lume. Acum se mai cultivă doar 120 de hectare.

Leontina Prodan spune că, dincolo de regresul rezultat direct din desfiinţarea după Revoluţie, a fostelor CAP-uri, lovitura de graţie a fost aplicată culturilor de in şi cânepă în 2007, la intrarea în Uniunea Europeană, când în urma negocierilor purtate în genunchi de guvernanţii vremii s-a obţinut o suprafaţă posibil de cultivat cu aceste plante tehnice de cel mult 1.800 de hectare, de la peste 120.000 de hectare câte erau semănate anual înainte de 1989. „A fost prima trădare. Problema este că urmează a doua – pentru că avem informaţii că în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2021, pentru care statul român plăteşte bani grei unei firme din Austria, inul şi cânepa nu sunt prinse deloc!”, avertizează ea.

Acesta este motivul pentru care s-a şi constituit Asociaţia Naţională de In şi Cânepă şi clusterul coordonat de Ivan Patzaichin: elaborarea unei strategii naţionale pentru aceste plante tehnice cu care să convingă Executivul să introducă şi inul şi cânepa în planul pentru 2014 – 2021. „Ne vom prezenta şi în Parlament cu propuneri legislative. Pentru că este nevoie de modificarea unor legi care prevăd, spre exemplu, că dacă vrei să cultivi cânepă trebuie să împrejmuieşti terenul cu gard”, spune designerul.

#

O afacere unică în Europa înfloreşte în Bihor: fabrica de ulei de cânepă – Adevărul

La periferia oraşului bihorean Salonta, în zona industrială, îşi desfăşoară activitatea singura fabrică de ulei de cânepă din Europa.

Afacerea a pornit în urmă cu cinci ani şi are trei acţionari. „Ideea a pornit de la o carte în limba germană care descrie utilizările multiple ale acestei plante. Atât a seminţelor, cât şi a tulpinii. Cartea a fost citită de Dan Lăzărescu, acţionarul nostru majoritar, care a rămas cu pasiunea pentru cânepă. În 2005 am pus practic bazele fabricii de la Salonta. Am construit fabrica în 2007 prin fonduri europene, printr-un proiect Sapard, a cărei valoare s-a ridicat la aproximativ 2 milioane de euro. Din 2008 procesăm şi vindem“, ne-a spus Oana Suciu, business development manager al companiei Canah International, cea care deţine fabrica de la Salonta. (…)

Produsele din ulei de cânepă sunt la mare căutare, în special peste graniţe. Deşi cererea pentru astfel de produse este foarte mare, principala problemă a investitorilor bihoreni o reprezintă lipsa materiei prime. „Produsele noastre ajung în proporţie de 85% la export, în principal la clienţi din Europa, dar şi în Australia, SUA sau Israel. În România, aproximativ 15% din producţie se duce pe rafturile plafarelor sau magazinelor care comercializează produse ecologice şi naturale. Dacă am procesa, am avea cui să vindem, dar nu avem materie primă pentru că nu găsim la calitatea cerută. Este o piaţă foarte mică şi nici producătorii nu sunt încurajaţi, aşa cum se întâmplă cu piaţa de ovăz, spre exemplu“, a mai spus Oana Suciu. Ea a mai arătat că, la începutul anilor ’90, în România erau cultivate peste 60.000 de hectare cu cânepă, iar ţara noastră era primul exportator al Europei şi ocupa locul patru în lume. Acum se mai cultivă doar 120 de hectare.

Aproape toată materia primă este importată din Franţa sau din China. „În China găsim cea mai bio cânepă, calitatea este una superioară, iar asta pentru că la ei atât însămânţarea, cât şi colectarea, dar şi selecţia se produc manual. Noi o aducem din China, o decorticăm în România şi o exportăm în America. Asta este globalizarea“, susţine managerul fabricii din Salonta. (…) Şi pentru că orice produs de calitate are nevoie de un ambalaj pe măsură,  recipientele în care sunt păstrate produsele fabricii din Salonta sunt aduse tocmai din Elveţia.

De la începuturile afacerii şi până astăzi, nevoia pentru materia primă a crescut de la 30 de tone la aproximativ 850. Adică de aproape 30 de ori. În momentul de faţă, livrarea produselor solicitate în luna octombrie se va putea face doar în luna noiembrie. Nici nu e de mirare dacă ne gândim că sunt singuri pe piaţa din Europa, iar în lume mai sunt doar două fabrici, şi acelea în Canada.

vezi şi: Uleiul de cânepă, cel mai nou business din România

#

Comoara uitată a ţării: cum vor să folosească britanicii cânepa românească – Adevărul

Uitată de români, dar extrem de apreciată de occidentali, cânepa ar putea reveni în atenţia cultivatorilor noştri prin atenţia unui grup de iniţiativă, coordonat de Ivan Patzaichin

Până în 1989, România ocupa locul I în Europa la cultura inului şi a cânepei şi locul IV în lume. Se cultivau aproximativ 75.000 de hectare de in şi 49.000 de hectare de cânepă. Astăzi, însumat, cele două plante tehnice abia dacă acoperă câteva sute de hectare. O mână de oameni încearcă, însă, să readucă atât cânepa, cât şi unul, pe locul pe care îl merită în economia României, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o plantă cu mii de întrebuinţări, foarte bine cotată în Ocident.

Grupul care şi-a făcut un scop din a reînvia cultura inului şi a cânepei s-a constituit la iniţiativa multiplului campion olimpic Ivan Patzaichin. Leontina Prodan, un designer sălăjean stabilit de multă vreme în Timişoara şi care a avut dintotdeauna o afinitate pentru ţesăturile naturale, tradiţionale, a aderat imediat la ideea canotorului. „Totul a pornit de la Ivan Patzaichin, care, în proiectul său de revigorare a turismului din Delta Dunării cu lotca, a vrut să-i îmbrace pe sportivii implicaţi în proiect în haine româneşti. La un moment dat, a ajuns în India, pentru a cumpăra cânepă, iar vânzătoarea l-a întrebat de ce o cumpără din India când în România avem cea mai bună cânepă. Sau, cel puţin, am avut”, ne-a povestit designerul. Patzaichin s-a întors în ţară şi a luat legătura cu toţi cei care au sau au avut preocupări în domeniul cultivării plantelor tehnice şi au pus împreună bazele unui cluster din care fac parte cultivatori, procesatori, staţiuni de cercetări şi alte persoane interesate de proiect. Mai mult, în 23 august s-a înfiinţat la Cluj Asociaţia Naţională de In şi Cânepă, cu sediul la Carei, acolo unde există şi o topitorie care ar putea fi pusă în funcţiune dacă va fi reînviată producţia de plante tehnice.

Leontina Prodan spune că, pe vremea copilăriei ei, în satul sălăjean Gâlgău Almaşului, nu era gospodărie unde să nu fie cultiva cu cânepă măcar un petic de pământ. „Se spunea în sat că nu eşti femeie de treabă, nu eşti harnică, dacă nu cultivi cânepă. Pentru că dacă nu aveai cânepă, nu aveai cu ce să mergi iarna la şezători şi nu aveai din ce să îţi faci haine”, îşi aminteşte ea. Designerul povesteşte că momentul în care a înţeles cât de importantă este cânepa pentru om a fost imediat după 1990. „Mă aflam la Sighetu Marmaţiei, în Maramureş, şi pentru că nu aveam ce face în camera de hotel, am ieşit şi mi-am cumpărat de la librărie o carte, «Datinile şi credinţele poporului român», scrisă în 1912 de Elena Niculiţă Voronca. Am deschis-o la întâmplare, aşa cum deschizi Biblia în biserică, şi s-a deschis la o pagină care începea cam aşa: «Cânepa a lăsat-o Maica Domnului pentru ca femeia s-o lucreze. Vai de femeia care nu vrea să se supună datoriei sale»”, îşi aminteşte ea. Respectându-şi „datoria”, sălăjeanca a avut, la Timişoara, mai multe încercări de a valorifica inul şi cânepa, motiv pentru care a şi ajuns, acum, în atenţia lui Ivan Patzaichin.

Leontina Prodan spune că, dincolo de regresul rezultat direct din desfiinţarea după Revoluţie, a fostelor CAP-uri, lovitura de graţie a fost aplicată culturilor de in şi cânepă în 2007, la intrarea în Uniunea Europeană, când în urma negocierilor purtate în genunchi de guvernanţii vremii s-a obţinut o suprafaţă posibil de cultivat cu aceste plante tehnice de cel mult 1.800 de hectare, de la peste 120.000 de hectare câte erau semănate anual înainte de 1989. „A fost prima trădare. Problema este că urmează a doua – pentru că avem informaţii că în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2021, pentru care statul român plăteşte bani grei unei firme din Austria, inul şi cânepa nu sunt prinse deloc!”, avertizează ea.

Acesta este motivul pentru care s-a şi constituit Asociaţia Naţională de In şi Cânepă şi clusterul coordonat de Ivan Patzaichin: elaborarea unei strategii naţionale pentru aceste plante tehnice cu care să convingă Executivul să introducă şi inul şi cânepa în planul pentru 2014 – 2021. „Ne vom prezenta şi în Parlament cu propuneri legislative. Pentru că este nevoie de modificarea unor legi care prevăd, spre exemplu, că dacă vrei să cultivi cânepă trebuie să împrejmuieşti terenul cu gard”, spune designerul.

Planurile clusterului şi ale asociaţiei prevăd două direcţii de reînviere a tradiţiei cultivării inului şi a cânepei – una industrială şi una tradiţională, ce vizează gospodăriile ţăranilor români. „Avem la Secuieni, lângă Roman, o staţiune de cercetări unde domnul Constantin Găucă se dedică de multă vreme culturii cânepei. Împreună cu doamna de la Carei, au cultivat anul acesta atâta cânepă de sămânţă încât la anul să putem înfiinţa 10.000 de hectare”, explică ea.

După ce vor fi rezolvate – cât mai curând speră iniţiatorii proiectului – şi problemele legislative, nu va mai rămâne decât de convins ţăranii să cultive cânepă şi an. În Sălaj, Leontina Prodan vrea să demareze un proiect pilot, denumit „Drumul cânepei pe Valea Almaşului”, în care speră să atragă cât mai mulţi cultivatori şi, de ce nu, procesatori. „Sălajul are tradiţie în cultivarea şi procesarea plantelor tehnice. Vreau să face aici ceva ce să poată fi folosit ca exemplu de celelalte judeţe”, spune ea.

#

Irina Schrotter si Ivan Patzaichin trag sforile pentru a reface industria canepii – Business24.ro

Irina Schrotter si Ivan Patzaichin pregatesc, impreuna cu un grup de oameni de afaceri romani, un cluster in industria canepii, care isi propune sa readuca faima de altadata acestui sector falimentar in ultimii 20 de ani.

Mai exact, 10 oameni de afaceri vor sa relanseze culturile de canepa in Romania si sa refaca verigile lipsa din lantul de procesare, de la topitorii si filaturi, pana la fabrici de tesaturi si confectii, cosmetice si alimente bio. “Puterea grupului este semnificativa, avand in vedere ca sunt implicati si cativa producatori de confectii importanti din Romania, insa valoarea lui sta mai ales in acoperirea intregului lant de productie si in priceperea membrilor sai. Avem alaturi de noi nu doar unitati productive, ci si universitati si institute de cercetare in domeniul prelucrarii, si pe cei care pot face marketingul acestora, pozitionandu-le ca ‘romanesti'”, a explicat pentru Business24, Teodor Frolu, general manager, DC Communication.

In ’89, canepa se cultiva pe o suprafata de 55.000 de ha si o productie de aproape 30.000 de tone, care astazi ar genera venituri de miliarde de euro, prin lantul de procesare. Romania obtinea superlative peste superlative in acea perioada: al treilea producator mondial dupa CSI si China, cea mai mare statie de prelucrare din Europa – Sanniculau Mare si dezvoltarea unuia dintre cele mai competitive soiuri de canepa din lume – Lovrin 110. Imediat dupa ’90, industria canepii a cazut victima haosului tranzitiei. Asa am ajuns in situatia in care, in anul 2012, productia de canepa din Romania sa totalizeze doar 33 de tone, cultivate pe 74 de hectare de teren.

Firma fostului sportiv Ivan Patzaichin, Rowmania, a lansat recent un brand vestimentar care foloseste materiale naturale: “Am realizat ca ne vine foarte greu sa gasim ce ne trebuie: inul si canepa romanesti par sa fi disparut aproape cu desavarsire, insa pentru noi sunt elemente de baza de design. Dupa prima colectie de haine Patzaikin prezentata la Berlin si Viena, si felul in care a fost primita, ne-am dat seama ca fara o recuperare a acestei industrii Romania pierde enorm in competitia globala. Asa ca ne-am propus sa-i gasim pe cei care sunt adevaratele motoare ale relansarii industriei canepii si inului”, a povestit Teodor Frolu, in numele Rowmania.

Asa au ajuns la aceeasi masa oameni din mai multe colturi ale tarii. Fosta sefa a topitoriei de canepa Carei, Rodica Maxi, inrolata in noul proiect, a inceput deja sa cultive canepa pentru samanta, ca sa isi asigure necesarul pentru cateva zeci de hectare in urmatorul an agricol. In plus, ea lucreaza la un proiect de cercetare cu Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, pentru o solutie inovatoare de procesare a canepii: topirea in apa cu ajutorul enzimelor. Maxi vrea sa deschida, cel tarziu in 2014, o topitorie care sa foloseasca inclusiv noua tehnologie. Investitia este una strategica pentru industrie, in conditiile in care in Romania nu mai exista nicio topitorie de canepa. Agricultorii n-au cui sa vanda productia, iar producatorii de fire si textile n-au surse de aprovizionare cu fibre pe piata interna.

Potentialul acestui proiect a fost sesizat si de creatoarea de moda Irina Schrotter, care intentioneaza sa se implice in productia de tesatura, pentru a obtine un produs care sa poata concura pe pietele internationale. “Americanii sunt foarte interesati de tot ce inseamna canepa, olandezii, la fel. Canepa castiga foarte mult teren datorita folosirii ei si in zona de cosmetica, si in zona de alimentatie bio, si pentru textile bio. Incercam sa vedem cum putem recastiga din faima pe care Romania a avut-o pe piata aceasta”, a spus Schrotter, pentru Business24. Creatoarea de moda a marturisit ca este deschisa la investitii in oricare dintre sectoarele industriei, atat timp cat se contureaza un potential de business.

Societatea de administrare a clusterului va fi infiintata in aceasta vara, iar din toamna oamenii de afaceri vor incepe colaborarea efectiva. “Ne-am impus un termen de un an, pana la un an si jumatate, pentru a iesi pe piata cu primele produse finite din acest cluster”, a spus Irina Schrotter. Clusterul se va baza, in principal, pe finantare proprie, insa exista si premisele unei finantari europene.