Proiect remarcabil: Păstrătorii de ROst

Dilema transpune în cuvinte un proiect bazat pe imagine: albumul Păstrătorii de rost al fotografului călător Răzvan Voiculescu.

La doi ani după Bucătăria Hoinară, Răzvan Voiculescu revine cu un nou album de fotografie, intitulat ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti. E o colecţie de ipostaze ale „rostului“: meşteşuguri, obiceiuri, momente, poveşti de viaţă. Aceasta ar fi, după cum spune autorul, „piesa de încheiere şi cea mai amplă din seria dedicată satului tradiţional, serie din care au făcut parte şi albumele România – Ţinuta umilă a splendorii şi Ţara Lăpuşului – Destine încrustate.“ Răzvan Voiculescu afirmă că povestea acestei cărţi a început, de fapt, de la ideea unei lumi aflate în crepuscul: „În satele şi oraşele mici ale României, multe dintre meşteşugurile vechi se pierd, încet-încet. Auzim din ce în ce mai des despre «ultimul fierar», «ultimul potcovar», «ultimii rapsozi». Oamenii aceştia, ce îşi ştiu meşteşugul şi îl ţin viu – în ton cu rostul străvechi, de multe ori tangent cu magia – nu au pe nimeni care să-i urmeze. E posibil ca ideea de ROST – pe care o reprezintă aceşti meşteşugari, artişti sau păstrători de tradiţii, prea puţin cunoscuţi sau chiar complet uitaţi – să nu mai existe mîine.“

Matei Martin/ Dilema veche: Cartea e populată de tot felul de meseriaşi – dogari, clopari, boştinari, curelari etc. Sînt meserii pe care le-am crezut pierdute. Mai există astfel de oameni? Cum i-aţi găsit?

Răzvan Voiculescu: Sigur că există, şi spun „sigur“, pentru că, spre surprinderea mea, oricît de rari mai sînt aceşti „păstrători de rost“, oricît de vîrstnici sînt, mulţi dintre cei puţini rămaşi mai sînt activi, fie şi numai de dragul pasiunii. Majoritatea nu mai au comenzi, dar se încăpăţînează să-şi continue pasiunea, indiferent de aspectele pecuniare.

Se transmit mai departe aceste meşteşuguri?

După aceşti doi ani de căutări, pot spune că personajele „mele“ din album reprezintă ultima generaţie de meseriaşi; ultima, pentru că nu au cui să transmită, nu au pe cine învăţa. Am întîlnit tineri care ar fi fost, poate, interesaţi să înveţe o asemenea meserie, din curiozitate, dar nici unul nu e dispus să trăiască din asta. (…)

Imaginile din mediul rural românesc sînt foarte adesea dezolante: se văd peste tot săracia, mizeria, înapoierea. Nu şi în fotografiile dvs. Cum aţi găsit aceste locuri minunate?

Cred ca este o problemă de perspectivă şi de abordare fotografică. Sărăcia fiind la tot pasul, nici nu am căutat s-o „ascund“. Sărăcia, din punct de vedere estetic, îmi place, pentru că are un anumit gen de complexitate şi este foarte ofertantă pentru imagine. N-am încercat s-o extrapolez, dar dacă priviţi cu atenţie imaginile din album, ea este prezentă, fie şi numai dacă o „folosesc“ cu un anumit grad de discreţie, dar cu tot respectul.

ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti e un album de fotografie care conţine şi un film documentar pe DVD, realizat de Şerban Georgescu. Ce spune filmul şi ce spun fotografiile?

Aş spune că ele se completează. Fotografiile şi textul (semnat de Silvia Dogaru) sînt liantul care „ţine“ proiectul într-un tot unitar. Filmul completează ceea ce imaginea statică nu poate reda, şi anume cîntul, vocea şi dinamica. În plus, Şerban Georgescu creează filme (de scurtmetraj) de sine stătătoare, sînt mult peste ceea ce s-ar numi reportaje filmate. Filmul lui este o mixtură de documentar şi artistic. Suficient de scurt ca să te ţină „prins“, suficient de amplu ca să nu piardă forţa detaliului. Filmele care au însoţit aproape în permanenţă proiectele mele formează toate trei un fel de pachet (fotografie, film, text), pe care-l îl văd ca fiind un proiect complet.

Răzvan Voiculescu este fotograf. Cea mai recentă carte a sa este ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti (Editura Q-T-raz, 2013).