Companii remarcabile: Planurile MedLife pentru 2014

Ziarul financiar descrie planurile pentru 2014 ale MedLife, o remarcabilă companie românească de sănătate:

“Extinderea pe care o vizăm pentru anul viitor este un punct central al agendei noastre, şi avem ca şi miză să devenim prima companie din sectorul medical privat care va avea acoperire naţională în România (…) Considerăm că Sistemul Medical MedLife nu va fi pe deplin realizat decât în momentul în care vom avea o acoperire a acestor oraşe (de peste 250.000 de locuitori – n.red.), acesta fiind şi motivul pentru care am pregătit programul de dezvoltare regională, urmând ca până la finele anului 2014 să finalizăm acest proiect”, a spus Marcu pentru MedLife.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri cumulată de 63 mil. euro (rezultatul consolidat la nivel de grup a fost de aproximativ 59 mil. euro). Pentru 2013, MedLife aşteaptă o cifră de afaceri de 72 mil. euro, ceea ce o plasează pe primul loc în topul celor mai mari jucători de pe piaţa privată de sănătate.

Un alt plan al MedLife de anul viitor îl reprezintă lansarea cardului de sănătate, care potrivit companiei, presupune că pacienţii vor avea acces, în orice unitate, la tot istoricul medical (investigaţii şi analize medicale).

MedLife a fost una dintre cele mai dinamice companii din industria de profil, inaugurând aproape în fiecare an noi clinici şi spitale. Spre exemplu, în 2011, unul dintre cei mai activi ani pentru companie, MedLife a inaugurat un spital de ortopedie, unul de pediatrie, o clinică de dermatologie estetică, un spital privat la Braşov, a achiziţionat clinica Eva, grupul Genesys Arad, dar a mai deschis şi alte clinici. (…)

Compania a fost înfiinţată în 1996, iar zece ani mai târziu a atras în acţionariat International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii private a Băncii Mondiale. Ulterior, în 2009, în acţionariat a intrat şi fondul de investiţii SGAM. Pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de familia Marcu.