Două vise economice: gestionarea eficientă a celor trei tipuri de resurse de care dispune orice naţiune + dezvoltare pe propriile picioare, prin inovaţie

Profesorul Eduard Dinu, de la ASE Bucureşti, s-a trezit din următorul vis, publicat în Ziarul Financiar:

(…) în visul meu cei aflaţi la guvernare în acea ţară ştiau că totul se rezumă în esenţă la gestionarea eficientă a celor trei tipuri de resurse de care dispune orice naţiune: resurse umane, resurse materiale şi bineînţeles resurse financiare.

(…) E dovedit faptul că naţiile tinere şi în creştere demografică susţin ritmuri superioare de creştere economică, Turcia e un exemplu. Nu e cazul României din păcate, a cărei populaţie se reduce semnificativ aş spune. Personal nu pot înţelege miopia tuturor guvernelor asupra acestui aspect negativ care va afecta strategic această ţară. Cu atât mai mult cu cât raportul anacronic actual dintre cei populaţie activă şi cea pasivă se va dovedi o glumă la orizontul anilor 2030 când generaţia decreţeilor din care face parte şi subsemnatul va ajunge în prag de pensionare. Natalitatea ar trebui încurajată pe toate căile şi, surpriză îndrăznesc să afirm, orice decizie în acest sens va genera efectul scontat relativ repede.

Resursele materiale privesc în primul rând bineînţeles bogăţiile solului şi subsolului, elementele de teritoriu cum ar fi relieful, etc. Simpla deţinere a acestor resurse indiferent de natura şi tipul lor nu asigură bunăstarea. Exploatarea economică eficientă a resurselor reprezintă cheia acesteia. Compatibilizarea ofertei limitate de resurse mai ales energetice dar şi de apă (generată de caracterul finit al acestora) cu cererea în creştere pe de altă parte impune dezvoltarea unor tehnologii noi de exploatare. Şi dacă strategul american George Friedman afirmă că S.U.A. îşi vor asigura în anii ce vin reducerea semnificativă a dependenţei de petrol prin extinderea exploatării gazelor de şist sunt ţări care şovăie în adoptarea acestei tehnologii invocând probleme de mediu. E interesant de remarcat că o armă foarte eficientă în competiţia inter-ţări de pe glob e arma „problemelor de mediu”. (…) Şi uite cum nici resursele materiale de care dispune această ţară nu sunt de natură să îi asigure avantaje competitive câtă vreme nu sunt exploatate corespunzător în primul rând datorită indeciziei politice.

Resursele financiare sunt cea de-a treia categorie de resurse. Ele pot fi proprii sau împrumutate. Sau nerambursabile. Evident sunt limitate faţă de nevoile interne, mai ales faţă de structura actuală a nevoilor interne. Şi de aici apare deficitul care trebuie cumva finanţat. Ştiu că e pare o banalitate dar nu mă pot abţine să nu afirm că banii primiţi gratis trebuie acceptaţi totuşi. Mă refer desigur la fondurile nerambursabile. Nu face logică economic vorbind ca România să fie contributor net la bugetul Uniunii Europene. O altă cale incredibil de la îndemâna noastră e o modificare structurală absolut necesară, imperioasă aş spune în sensul reducerii dependenţei finanţării prin intermediarul numit „bancă din România” care practică în continuare o politică tipic cămătărească atâta timp cât spread-ul este de cca. 300% (cu tot efortul Băncii Naţionale a României) şi al creşterii finanţării directe prin intermediul bursei de valori: emitere de obligaţiuni, oferte publice de acţiuni, etc. (…)

Rămâne desigur ca sursă şi exportul pentru atragerea de resurse financiare dar pentru asta trebuie competitivitate, iar cele precizate la resursele umane şi respectiv materiale influenţează negativ parametrii de competitivitate externă a României.

În sinteză resursele umane sunt din ce în ce mai limitate, ceea ce, atenţie, afectează şi calitatea acestora (trebuie să ne mulţumim cu ce avem…), resursele materiale există dar fie nu sunt exploatate deloc, fie sunt ineficient exploatate, iar cele financiare pot fi semnificativ echilibrate.

Cele de mai sus sunt câteva măsuri care nu au nevoie decât de voinţă pentru a fi adoptate în această ţară. Sunt măsuri de bun simţ economic ce vor antrena efecte pe termen lung favorabile României.

Nu există decât un singur impediment: cine să le adopte? Vine anul electoral 2014…

ZF publică şi visul, de data aceasta cu ochii deschişi, al doamnei Monica Hodor, directoare financiară a Enel România: Trebuie să ne dezvoltăm pe propriile picioare pentru că aliaţii de astăzi ne pot uita repede în vremuri de restrişte

(…) Monica Hodor, 46 de ani, directorul financiar al Enel România, cel mai mare distribuitor privat de energie cu un business de peste 970 mil. euro şi un profit de 196 mil. euro în 2012, spune că nici acum criza datoriilor nu s-a terminat, strategia pe termen lung pe care România trebuie s-o ia în calcul fiind întărirea propriei economii, a propriilor business-uri.

„Începând cu anul 2008, trăim un nou tip de criză financiară, la nivel global, o etapă mult mai dură decât cea din 1998, care ne-a surprins cu o criză a marilor datorii la nivel naţional şi internaţional. Criza din 2008 ne-a arătat, prin lecţiile Greciei şi Ciprului, că trebuie să învăţăm să creştem şi să ne dezvoltăm pe propriile picioare, cu propriile produse inovative, pentru că aliaţii de astăzi ne pot uita repede în vremuri de restrişte”, crede Monica Hodor, CFO-ul Enel România.

Hodor are un masterat în Finanţe Bănci, dar şi unul în Inginerie Aerospaţială.