Cauza lui Marian Staş: Educaţia pe bune

Marian Staş are o cauză, mare şi nobilă: Educaţia pe bune, căreia i se dedică oricât şi oricum poate.

Este un bun ‘ministru al Educaţiei în umbră’ – doar că în afara oligarhiei partidelor, deci fără şanse de a ajunge la cârma entităţii pe care ar şti s-o pună în acord cu noul secol; vezi şi cele mai recente volume, din 2013 – România pe bune începe cu şcoala pe bune şi Saturn devorându-şi fii.

Rămâne doar ca societatea civilă să-şi construiască mecanisme de promovare a propriilor lideri la nivelul puterii politice, alternative la profund vicioasele mecanisme existente. Este şi aceasta o cauză mare şi nobilă.

Până acolo, iată câteva file din proiectul de viaţă şi de ţară ale lui Marian Staş.

La sfârşitul anului, domnul Staş s-a mai revoltat o dată, ca să-şi mai ia avânt o dată:

România secolului XXI nu poate porni din loc, aşa cum e firesc, fără o educaţie croită autentic pentru secolul XXI. Iar starea Educaţiei, aşa cum este acum, constituie o vulnerabilitate critică directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţi inepţi produşi de şcoala de azi pot deveni conducătorii inepţi ai României de mâine.

I. Clasa politică şi Educaţia: ruşinea naţiei

Din 1999-2000 începând, am interacţionat direct, în materia Educaţiei, cu toţi cei trei ocupanţi ai fotoliului de Preşedinte al României (Ion Iliescu; Emil Constantinescu; Traian Băsescu). Am interacţionat nemijlocit cu Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta, în calitatea lor de prim-miniştri ai Guvernului României.

Am interacţionat nemijlocit cu Andrei Marga, Ecaternia Andronescu, Cristian Adomniţei, Mircea Miclea, Mihail Hărdău (oh, dumnezeule!…), Daniel Funeriu, Cătălin Baba, din nou Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, Mihnea Costoiu şi Remus Pricopie, ca miniştri ai Educaţiei (până acum, Mircea Miclea este, pentru mine, singura excepţie lăudabilă într-o lungă serie de „dialoguri ale surzilor”; domnule ministru Remus Pricopie, eu aştept cu încredere, în 2014, pasul dumneavoastră hotărât de la vorbe la fapte, în materia schimbării paradigmei Educaţiei).

Am interacţionat nemjlocit cu toţi secretarii de stat pentru învăţământ preuniversitar din subordinea miniştrilor pe care i-am menţionat anterior (în vara anului 2013, am primit primul acord explicit, formulat fără echivoc, din partea unui om politic, în persoana doamnei secretar de stat Ştefania Duminică, privind schimbarea paradigmei Educaţiei în România).

Am pledat tema nevoii strategice de schimbare a paradigmei Educaţiei în conversaţiile mele directe cu foarte mulţi membri ai Parlamentului României şi/sau europarlamentari, pe mulţi cunoscându-i direct, personal. Implicare politică de sistem, SMART – adică specifică, măsurabilă, bla-bla… – până în momentul în care scriu? ZERO!

Drept pentru care pe toţi cei nominalizaţi mai sus vă acuz şi vă fac direct răspunzători de faptul că azi România este într-un film, iar Educaţia a rămas încremenită în filmul de dinainte de 1989. Acum, Educaţia este formă fără fond, după toate evaluările internaţionale serioase, şi voi ştiţi foarte bine acest lucru. Din incompetenţă, din orgoliu, din interese meschine electorale, pentru că nu v-a păsat sau, pur şi simplu, de frică n-aţi făcut ce ar fi trebuit să faceţi pentru ca România secolului XXI să fie propulsată, ca performanţă naţională, de un sistem public al Educaţiei gândit şi proiectat pentru valorile secolul XXI.

Fără excepţie, eu, cetăţeanul, am acordat votul meu pe rând fiecărui partid politic din care faceţi parte, cerându-vă în schimb să scoateţi Educaţia din paradigma comunistă – n-aţi făcut-o. V-aţi bătut joc, politic, de votul meu, aşa cum v-aţi bătut joc, politic, de Educaţie ca sistem, şi de oamenii şcolii pe care i-aţi folosit, cinic, drept masă de manevră electorală.

Să vă fie ruşine!

La urmă, vreţi-nu vreţi, vă pasă-nu vă pasă, rămâne realitatea rece şi implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic meschin, conjunctural: România secolului XXI nu poate porni din loc, aşa cum e firesc, fără o Educaţie croită autentic pentru secolul XXI. Iar starea Educaţiei, aşa cum este acum, constituie o vulnerabilitate critică directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţi inepţi produşi de şcoala de azi pot deveni conducătorii inepţi ai României de mâine. Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, ca şi peste douăzeci de ani tot de aici plecăm şi vom pleca, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”:

ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ŞCOALA PE BUNE!

Eu, cetăţeanul “protestatar”, în 2014: lista scurtă a proiectelor schimbării paradigmei Educaţiei

  • VALORI de secol XXI, cultivate elevilor de învăţământul preuniversitar, ca sistem

  • ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI, pentru învăţământul preuniversitar

  • CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI, pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar

La 1 decembrie 2013, era însă plin de optimismul zilei:

În 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, dacă ne respectăm îndeajuns ca naţie, se cuvine să celebrăm istoricul centenar cu o împlinire pe măsură: trecerea autentică a Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Sau, altfel spus, schimbarea paradigmei Educaţiei în România. Acesta este adevăratul nostru Proiect de Ţară, urmat apoi, firesc, de reîntregirea cu Moldova de peste Prut.

Timpul transformării de sistem a Educaţiei în România este, acum, deosebit de propice, pentru că rezistenţa la schimbare este, dominant, inerţială şi fără proiect, iar fantoşele trecutului „garantate care este” ies, trist şi fără glorie, din scenă. Din orgolii ieftine de oameni mici, meschin calcul politic şi prostie pură şi simplă combinate laolaltă, ele, fantoşele, au ratat copios, una după alta, oportunităţi colosale ridicate la plasă. Pe frunţile lor scrie loosers, şi în scurt timp lada istoriei le va înghiţi, pentru totdeauna, complexele de inferioritate ale profundei lor inadecvări la lumea acestui veac nou. Numele fantoşelor “garantate care este”? Vai de sufletul lor. Cine stă să le mai ţină minte – nu merită!

Timpul transformării de sistem a Educaţiei în România este, acum, deosebit de propice şi pentru că o generaţie nouă de profesionişti curajoşi a intrat deja în scenă şi acţionează cu o excepţională forţă pozitivă. Iată nume validate de proiectele lor, care, împreună, vor pune în fapt schimbarea paradigmei: Cătălina Ştefănescu şi echipa sa, Diana Certan, Alexandra Anton, Tincuţa Apăteanu, Magda Balica, Lucian Ciolan, Oana Moşoiu, Andrei Popescu, Alex Ghiţă, Dragoş Apostu, Ştefan Pălărie, Monica Mocanu, Traian Brumă, Vlad Atanasiu, Cristina Cristea, Răzvan Crişan, Maria Gheorghiu, Virgil Paraschiveanu, Liviu Constandache, Ciprian Stănescu, Corina Rebegea, Doru Toma… Şi iată numele entităţii-fanion a schimbării paradigmei, din ce în ce mai pregătită să îşi asume rolul istoric: Alianţa Colegiilor Centenare.

Ca oameni politici, m-aş bucura enorm, domnule ministru Remus Pricopie şi doamnă secretar de stat Ştefania Duminică să vă onoraţi mandatele pe măsura aşteptărilor – inclusiv ale mele. Doamnă secretar de stat, în iune aţi afirmat explicit acordul dumneavoastră faţă de schimbarea paradigmei Educaţiei. Felicitări! Domnule ministru, în octombrie aţi asumat public nevoia deschiderii procesului „schimbării de filosofie” a Educaţiei, iar azi, 1 Decembrie 2013, aţi refrazat sintagma „România pe bune începe cu Şcoala pe bune” în termenii „un stat puternic se bazează pe o şcoală puternică”. Felicitări şi dumneavoastră! Citind paragraful anterior, veţi recunoaşte imediat pe toţi cei care aşteaptă din partea dumneavoastră leadership real, leadership autentic, leadership transformaţional. Acum scena vă aparţine în totalitate, iar coechipieri puteţi câştiga foarte mulţi şi foarte buni. Începeţi cu Alianţa Colegiilor Centenare şi nu vă va părea rău deloc!

În 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, dacă ne respectăm îndeajuns ca naţie, se cuvine să celebrăm istoricul centenar cu o împlinire pe măsură: trecerea autentică a Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Sau, altfel spus, schimbarea paradigmei Educaţiei în România. Acesta este adevăratul nostru Proiect de Ţară, urmat apoi, firesc, de reîntregirea cu Moldova de peste Prut.

La mulţi ani, România!

De urmărit firul ideilor profesorului Staş: