Buletinul companiilor remarcabile din România: Servicii – T1/ 2014

Cu toate crizele, locale și globale, economia românească nu este chiar în paragina de care auzim continuu. Iată o serie de companii din domeniul serviciilor care s-au remarcat în primul trimestru al anului 2014 – dar nu numai.

educație

Avocata Mona Muşat a investit 2,5 mil. € într-o şcoală privată
Avocata Mona Muşat, numărul doi într-una dintre cele mai puternice firme din piaţa locală a avocaturii de business, Muşat & Asociaţii, a investit peste 2,5 mil. euro în construcţia unei şcoli private în zona Băneasa. – ZF, 20 ianuarie 2014

Are 25 de ani, a studiat în Marea Britanie şi a investit 250.000 de euro într-un centru pentru copii în Bucureşti
Anca Tatomir, 25 de ani, o tânără care a studiat economie şi creativitate aplicată timp de cinci ani în Marea Britanie, a deschis un centru de activităţi recreative pentru copii în Capitală, susţinut şi printr-o finanţare de 200.000 de euro de la Uniunea Europeană. – ZF, 15 februarie 2014

Povestea unei antreprenoare care a pariat pe piaţa de after-school din Bucureşti.
Urmăriţi emisiunea ZF Live de miercuri, 19 februarie, de la 12:30 cu Anca Tatomir, proprietar After School Bursuceii Veseli, despre cum a reusit sa facă o afacere din organizarea unui spatiu de invatat si de joaca pentru copii si ce evolutii sunt pe piata de after-school din Bucuresti. – ZF, 18 februarie 2014

Cu 75.000 de euro a pus pe picioare o grădiniţă în Bucureşti în care învaţă 55 de copii
Luminiţa Băilă, o tânără de 31 de ani  din Râmnicu Vâlcea, a decis în urmă cu trei ani să îşi deschidă o grădiniţă în Capitală, iar investiţia de 75.000 de euro a fost „o contribuţie din partea părinţilor“, după cum spune antreprenoarea.  În prezent, grădiniţa Zum Zum, înregistrată pe o asociaţie cu acelaşi nume, a ajuns la 55 de copii înscrişi. La finalul anului trecut asociaţia avea venituri totale de peste 100.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. – ZF, 19 ianuarie 2014

A trecut de la producţia de mobilă la un business cu activităţi şi cursuri pentru copii
Lumea Spiriduşilor SRL-D, un business cu activităţi pentru copii pus pe picioare anul trecut de Oana Baciu, o antreprenoare din Bistriţa-Năsăud, a ajuns să atragă lunar aproape 200 de copii la petrecerile şi cursurile pe care le organizează. – ZF, 23 februarie 2014

financiare

Banca Transilvania intră pe piaţa din Italia după românii din peninsulă
Banca Transilvania, al cărei acţionar principal este BERD, a deschis astăzi sucursala din Roma, situată în cartierul Aurelio, pe strada Via Baldo degli Ubaldi, relativ aproape de Vatican. – ZF, 3 ianuarie 2014

juridice

Firma de avocatură a anului în proprietate intelectuală
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a câștigat distincția „Firma de proprietate intelectuală a anului în România” la gala premiilor Managing Intellectual Property (MIP), ce a avut loc pe 19 martie 2014, la Londra. Delia Belciu, asociat senior în practica de profil a firmei, a primit trofeul în numele NNDKP, informează TopLegal.ro. – juridice.ro, 21 martie 2014

O mare firmă de avocatură din România oferă asistenţă juridică pentru dezvoltarea laserului de la Măgurele
ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII participă la ceremonia de semnare a Contractului de Inginerie, Achiziţie şi Construcţie (EPC) pentru proiectarea, fabricarea, livrarea, instalarea, testarea, punerea în funcţiune şi mentenanţa pe perioada punerii în funcţiune a Sistemului Fascicul Gama de mare intensitate (GBS) de la Măgurele. Valoarea acestui contract este de 66,8 milioane de euro şi provine în integralitate din fonduri europene, informează TopLegal.ro. – juridice.ro, 19 martie 2014

NNDKP. Primul loc în ariile de practică cercetate de Chambers & Partners
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) s-a situat și în acest an pe primul loc în toate ariile de practică cercetate în România de instituția de profil Chambers & Partners, ediția globală (Chambers Global). De asemenea, în echipa NNDKP se regăsesc cei mai mulți avocați recomandați (nouă) în clasamentele individuale, Ion Nestor fiind pentru al doilea an consecutiv nominalizat drept „Senior Statesman”, o distincție acordată partenerilor cu experiență semnificativă, informează TopLegal.ro. – juridice.ro, 14 martie 2014

Interviu Gheorghe Piperea. Despre procese colective, legea insolvenței și publicitatea avocaților
Discuţie cu avocatul care a iniţiat procesele colective împotriva instituţiilor financiare, cu privire la existenţa clauzelor abuzive în contracte. – juridice.ro, 21 februarie 2014

MUŞAT & ASOCIAŢII încheie cu succes prima tranzacție din 2014
MUŞAT & ASOCIAŢII a asistat compania Sterling Resources Ltd. în finalizarea procesului de transfer a participaţiei de 65%, în zona de apă adâncă, a perimetrului offshore Midia XV (Midia Deep), către ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom SA, informeazăTopLegal.ro. – juridice.ro, 31 ianuarie 2014

Simina Tănăsescu la TEDxBucharest: Legal transplant.
Cea de-a cincea editiție TEDxBucharest – Make it Happen! a reunit un număr de peste 700 de participanți. 19 momente extraordinare ale speakerilor și performerilor veniți atât din întreaga țară, cât și din toată lumea au inspirat publicul cu poveștile lor de succes sau melodiile pline de entuziasm. – juridice.ro, 23 ianuarie 2014

ospitalitate, turism

Ţiriac a investit 18 mil. euro pentru a dezvolta complexul de agrement Stejarii Country Club, din care 8 mil. de euro sunt fonduri europene pentru atragerea turiştilor
La aproape două luni de la des­chi­dere, complexul de agre­ment Stejarii Country Club, dezvoltat de omul de afaceri Ion Ţiriac în pă­durea Băneasa din nordul Ca­pitalei, în urma unei investiţii de 18 mil. euro, din care 8 mil. euro au fost bani euro­peni, a atras în jur  de 1.000 de membri adulţi şi familii cu copii. „Anticipăm că acest an va fi profitabil, acesta este targetul“, a spus Geor­ge Bako­pa­nos, grecul care a preluat în ia­nuarie con­ducerea complexului Stejarii Country Club. El nu a făcut mo­mentan pu­bli­ce date legate de cifra de afaceri bugetată sau de profit . – ZF, 12 februarie 2014

Hilton a afiliat hotelul Europa din Iaşi al unui antreprenor local
Gigantul lanţ internaţional Hilton a încheiat un acord cu hotelul de patru stele Europa din Iaşi, care va prelua bran­dul Hampton by Hilton după re­novare, în a doua jumătate a acestui an. – ZF, 28 februarie 2014

Şeful Hilton Sibiu: Anul a început bine. În februarie am avut un grad de ocupare dublu faţă de 2013
Nicolae Aron, directorul general al hotelului de cinci stele Hilton din Sibiu, singura unitate cu această clasificare din oraş, spune că ţinteşte în acest an un grad mediu de ocupare de 77%, faţă de 67% anul trecut. – ZF, 20 februarie 2014

Prima agenţie de turism din România care îşi deschide hoteluri în străinătate
Axarea pe turismul de masă, prin menţinerea a aproximativ 2-3% din clienţi din mediul corporate, şi impunerea ca procentul vânzărilor pentru un singur client să nu depăşească 1%. Anual, compania Christian Tour investeşte câteva sute de mii de euro în promovarea unor pachete nişate pentru clienţii individuali: în 2009, a lansat pachetele pentru seniori, iar anul acesta a continuat cu pachete pentru tineri şi familii. În 2013, compania a fuzionat cu Pegas Holidays, destinată vacanţelor de lux, iar anul acesta va opera propriul hotel destinat familiilor în insula Corfu din Grecia. – Business Magazin, 26 martie 2014

Mohammad Murad și-a făcut companie aeriană pentru a duce la mare turiștii din țară
Mohammad Murad, proprietarul hotelurilor Phoenicia, a înființat o companie aeriană, a cumpărat deja un avion Boeing și a comandat încă trei, urmând să transporte turiști din țară și străinătate pe litoral și să închirieze aeronave către agențiile de turism. – Wall-street.ro, 12 martie 2014

Perfect Tour spune că a ajuns la afaceri de 49 mil. €
Perfect Tour, una dintre cele mai mari agenţii de turism de pe piaţă, a finalizat anul trecut cu afaceri de circa 49 de milioane de euro, nivel aproape dublu faţă de cel înregistrat în anul anterior, potrivit oficialilor companiei şi calculelor ZF. În acest an agenţia  a bugetat o creştere a afacerilor de două cifre, între 18 şi 20%.– ZF, 6 februarie 2014

Antonescu a făcut 13,6 mil. € cu agenţia de turism Marshal şi cele două hoteluri
Agenția de turism Marshal, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, hotelul Marshal Garden (cinci stele) de pe Calea Dorobanţilor şi cel de trei stele din Batiştei, deţinute de familia Antonescu, au finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri totală de 13,6 mil. euro. – ZF, 28 ianuarie 2014

Antreprenoarea Paula Dobrescu rulează anual 18 mililioane de euro cu doar 36 de angajaţi
Paula Dobrescu a fondat după 1990 prima agenţie de turism din România dedicată segmentului corporate. Astăzi, Business Travel numără 36 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, înregistrând în 2013 cel mai bun an din ultimele două decenii. Antreprenoarea spune că nu îşi doreşte să crească şi mai mult afacerea, ci va marşa în viitor în două direcţii: consolidare şi evenimente cum nu s-au mai făcut vreodată. – Business Magazin, 18 martie 2014

Antreprenorii care vând vacanțe extreme cu prețuri de mii de euro
Jobul lor este să ajungă în locuri îndepărtate de România, unele periculoase, altele doar exotice. Practic, se plimbă peste tot în lume și mai fac și un milion de euro din toate aceste vacanțe. Businessul despre care vorbim este Extreme Travel, una dintre primele agenții de turism de aventură din România, cu afaceri de circa un milion de euro anul trecut. – Wall-street.ro, 10 martie 2014

restaurante

Barurile care iau caimacul centrului vechi: Bordello, Old City şi Biutiful vând fiecare de peste 1 mil. euro
Barurile cu cele mai mari încasări din centrul istoric al Capitalei au fiecare afaceri anuale care depăşesc un milion de euro, de trei-patru ori mai mari decât media. – ZF, 28 ianuarie 2014

Şeful eMag preia Pavilionul H ca să facă cea mai mare berărie din estul Europei
Iulian Stanciu (eMag) împreună cu alţi doi antreprenori români vor să investească 2,5 milioane de euro în Pavilionul H, celebrul centru comercial din Parcul Herăstrău deţinut de Puiu Popoviciu şi Radu Dimofte, pentru a face o berărie. – ZF, 16 ianuarie 2014

transport

Tender câştigă un contract pe transport aerian în Africa
Omul de afaceri Ovidiu Tender, care conduce un grup de firme cu afaceri în domeniul explorărilor geologice, pe­tro­liere şi de gaze, dar şi turism, spu­ne că opera­to­rul aerian TEN Air­ways pe care îl de­ţine va zbura din aprilie pentru  Guineea Bissau, unul dintre cele mai mici state de pe continentul afri­can. .– ZF, 5 februarie 2014

Revoluţie în taximetria din Bucureşti: maşini negre şi şoferi care vorbesc engleza şi poartă cravată şi costum
La finalul anului Black Cab avea 50 de maşini. Lansată pe 29 octombrie, compania de taximetre funcţionează diferit faţă de concurenţii săi: clienţii nu pot solicita o cursă decât prin comandă online. Toţi şoferii recrutaţi de companie trebuie să vorbească limba engleză şi să poarte costum şi cravată în timpul serviciului. – Business Magazin, 6 ianuarie 2014

Transportatorii au prins curaj şi au înmatriculat peste 3.200 de camioane anul trecut, în creştere cu 13%
Vânzările de camioane au revenit pe creştere în 2013 pe piaţa locală, fiind susţinute de reînnoirea şi de extinderea flotelor. – ZF, 12 februarie 2014

Afacerile Cargus au depășit pragul de 25 mil. euro, în creștere cu 20%
Cargus, una dintre cele mai mari companii de pe piața de curierat intern din România, a raportat o creștere de 20% a cifrei de afaceri pentru 2013. Compania de curierat a atins venituri de 25,7 milioane de euro, cu aproape șase milioane de euro mai mult față de 2012. – Wall-street.ro, 11 martie 2014

resurse umane

Dezgheţare pe piaţa trainingurilor: companiile plătesc mii de euro pentru pregătirea managerilor
O echipă bine pregatită poate ajuta compania să îşi atingă obiectivele anuale de creştere, chiar şi în perioade în care vânzările nu mai sunt la fel ca în anii de boom economic. Tot mai multe organizaţii înţeleg importanţa asigurării unor programe de dezvoltare angajaţilor şi investesc sume importante, care ajung la câteva mii de euro în cazul ocupanţilor poziţiilor de top management. – Wall-street.ro, 31 martie 2014

Antreprenorii români plătesc zeci de mii de euro ca să se întoarcă pe băncile şcolii
Piaţa programelor de educaţie managerială a trecut printr-o schimbare majoră în ultimii ani: după o perioadă în care multinaţionalele au plătit zeci de mii de euro pe an pentru a-şi trimite la programe de MBA cei mai valoroşi manageri, acum a venit rândul antreprenorilor să se înscrie la programe de educaţie managerială. Motivul? – Business Magazin, 4 martie 2014

Managerii se duc la cursuri de instruire ca să înveţe să îi asculte pe cei cu care lucrează
Antrenarea abilităţilor de ascultare şi de oferire de feedback celor cu care interacţionează la serviciu se află printre cele mai cerute tipuri activităţi de către companiile care îşi trimit angajaţii la training sau chiar de către managerii participanţi la programe de instruire. Motivul? Firmele şi-au dat seama că doar munca în echipă, în condiţii de bună colaborare a angajaţilor, poate aduce rezultate financiare mai bune companiei, iar dezvoltarea abilităţilor de ascultare a celorlalţi va ajuta la formarea optimă a viitorilor lideri din organizaţii. – ZF, 2 ianuarie 2014

Cum să faci bani din “spionaj” în business?
Cum să faci bani din “spionaj” în business? Urmăriţi  ZF Live de joi, 30 ianuarie, de la 12:00, cu Irina Arsene şi Sergiu Neguţ, parteneri Mindit, o discuţie despre cum să faci afaceri verificând trecutul persoanelor şi dacă sunt CV-urile corecte. – ZF, 29 ianuarie 2014

comerț

Librăriile Cărtureşti merg în centrul vechi într-un spaţiu de 800 mp al familiei de bancheri Chrissoveloni
Lanţul de librării Cărtureşti, con­trolat de antreprenorii lo­cali Nicoleta Dumitru şi Şer­ban Radu, a închiriat clă­di­rea de pe strada Lipscani din cen­trul vechi al Capitalei unde a avut sediul pentru o perioadă fosta bancă Chrisso­veloni. – ZF, 17 februarie 2014

Compania de Librării Bucureşti, aproape de 10 milioane de euro
Compania de Librării Bucureşti, una dintre cele mai im­por­tante reţele de distribuţie de carte, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 43,6 mil. lei (9,9 mil. euro), în creştere cu 6% în lei faţă de anul anterior, potrivit oficialilor com­paniei şi calculelor ZF. – ZF, 14 februarie 2014

Elefant.ro începe să vândă cosmetice și produse pentru copii. Retailerul se extinde în Moldova
Retailerul online Elefant.ro intră pe noi segmente, printre care produse cosmetice, pentru copii și casă, a declarat pentru Wall-Street.ro, Ion Sturza, fondator și președinte al Fribourg Investments, fondul de investiții care deține site-ul. – Wall-street.ro, 12 martie 2014

varii servicii 

Patronul care și-a “tipărit” o afacere stabilă 
A fost concediat de la stat pentru că „a îndrăznit“ să muncească pe cont propriu după program. „Un şut în fund, un pas înainte“, spune Cristian Varban, care astăzi conduce afaceri de 7 milioane de euro. – Capital, 9 februarie 2014

Cum duci producătorii români în străinătate printr-un site?
Cum duci producătorii români în străinătate printr-un site? Urmăriţi  ZF Live de joi, 30 ianuarie, de la 12:40, cu Valentin Rotariu, acţionar al platformei de promovare a producătorilor români manufacturo.com, o analiză despre despre antreprenoriat în online. – ZF, 29 ianuarie 2014

O companie americana investeste 500.000 euro intr-o sala de sport pentru copii
The Little Gym, liderul international al programelor de dezvoltare intelectuala si sociala prin miscare si sport, deschide in luna aprilie, prima unitate de acest tip din Romania, dedicata copiilor cu varste intre 4 luni si 12 ani, printr-o investitie de 500.000 de euro. Prima locatie a acestui francizor mondial va fi in cadrul Asmita Gardens, ansamblul rezidential din centrul Capitalei. – Wall-street.ro, 25 martie 2014

Monitorizare: Cosmin Octavian
Editare: Petre Munteanu 

Selecții realizate din surse publice, mai ales pe baza presei de specialitate – metoda este în curs de rafinare. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.