Dumitru Iacob: “România ar putea iniţia procese coevolutive ale Uniunii Europene şi Rusiei”

O discuție cu câteva trimiteri la paradigme ale dezvoltării, între analistul Ion Petrescu și profesorul Dumitru Iacob:

  • Începând cu jumătatea anilor ’50, mai ales dupa 1956, anul Cogresului al XX-lea al comuniştilor sovietici, un congres care a demontat mitul stalinismului, în contextul atenuării presiunii sovietice asupra României, românii exersează… jocul liber, de o parte si de alta a zidului. Relaţiile, economice în primul rând, dar şi cele culturale şi politice, cu Occidentul devin tot mai consistente, cu efecte benefice pentru economia şi societatea românească. Ispita independenţei este reală, mesajele cele mai vizibile fiind date in anii 1964 şi 1968. Inconvenientele apar, politica independenței se degradează și este substituită prin practici totalitare şi prin cultul personalității. Sunt procese care se accentuează si care generează pentru România mari vulnerabilităţi spre sfârşitul anilor ’80.
  • Situaţia României şi a românilor este una dintre cele mai complicate din istoria noastra. România se află la intersecţia a două falii, cea dintre Europa în extindere şi Rusia în expansiune. Pe de altă parte, România se află în zona de interferenţă dintre Nordul şi Sudul Europei. Presiunile sunt enorme. Mai trebuie observat un fapt. Situaţia economică şi socială a României este precară. Dezindustrializarea este masivă, iar noua industrializare este încă modestă. Agricultura a ajuns la nivelul agriculturii de subzistenţă, ţăranii, medicii, inginerii şi multi alţii lucrează în afara ţării. Nu că ar fi condamnabil, dar foloasele pentru ţară, ale acestei stări de fapt sunt mai curând contradictorii.
  • România şi-ar putea schimba strategia istorică de dezvoltare. Faţă de generaţia anterioară, faţă de anii 70-80, România nu a evoluat intelectual. Am rămas în logica Războiului Rece şi a coexistenţei paşnice. Nu am făcut decât să schimbăm taberele. Este nevoie de o schimbare de nivel, de paradigmă. Logica coexistenţei este slab productivă şi chiar contraproductivă. Istoria, privită atent, dovedeşte randamentul istoric al coevoluţiei. Coevoluţia înseamnă surmontarea conflictului şi potenţarea reciprocă a resurselor de dezvoltare. România ar putea iniţia, cu deplină acoperire in logica istoriei, procese coevolutive ale Uniunii Europene şi Rusiei. China a avut înţelepciunea, în anii ’70, să anunţe, prin Deng Xiaoping, ieşirea din logica coexistenţei şi intrarea, în premieră istorică, în istoria coevoluţiei. Rezultatele acestei opţiuni par să fie tot mai clare. Iar românii ar putea, şi ar trebui, să facă curat în casă, în curte, în faţa curţii şi pe stradă. Ar trebui să-şi ţină gospodăria în stare bună şi să fie harnici în cetate. Pentru aceasta ar fi necesar ca învăţătorii comunităţii, dascălul şcolar şi preotul să conlucreze, pentru buna stare a comunităţii.
  • Intrat relativ recent in limbajul filosofiei sociale, conceptul de coevoluţie are rădăcini şi întemeiere în biologie. O carte recent apărută in SUA (Harvard, 2012), şi tradusă rapid în limba română, Cucerirea socială a Pământului, de Edward O. Wilson, (Humanitas, 2014), argumentează o teză fundamentală: cheia evoluţiei este coevoluţia, ca relaţie procesuală între indivizi şi între specii. Autorul cărţii este biolog. Coevoluţia, ca rădăcina a socialităţii şi fundament al umanităţii, este creaţia culturală a unor insecte. Fără acestea umanitatea n-ar fi existat. Sunt oare oamenii – şi comunităţile umane – capabili de coevoluţie?