Raport asupra Companiilor Remarcabile din România – T1/ 2014

Cu toate crizele, locale şi globale, economia românească nu este chiar (complet) în paragina de care auzim continuu. Iată o serie de companii din România care s-au remarcat* în primul trimestru** al anului 2014, în varii domenii economice. 

* S-au remarcat, nu neapărat simultan, prin obiectul de activitate şi calitatea produselor/serviciilor, amploarea şi/sau perspectivele operaţiunilor, investiţia în inovaţie şi în personal, proiectele sociale derulate – în condiţiile plătirii taxelor în ţară.

** Pe baza rapoartelor trimestriale asupra companiilor remarcabile din România se realizează Catalogul anual al companiilor remarcabile din România.

Raportul asupra Companiilor Remarcabile din România pentru T1/ 2014 se bazează pe următoarele selecții trimestriale:

# agricultură/ alimentație 

Cel mai puternic antreprenor din Dolj are în hambare 2,5% din recolta de cereale a României. „Eu nu sunt fermier. Eu mă consider ţăran.“
Mihai Anghel, proprietarul grupului Cerealcom, cu afaceri de 80-100 de milioane de euro anual, 800 de angajaţi şi 25.000 de hectare de teren arabil, spune că vrea să devină primul producător român care să se lupte de la egal la egal cu traderii multinaţionali pentru a câştiga licitaţii în pieţele tradiţionale de export de materii prime agricole ale României. – ZF, 9 ianuarie 2014

Cea mai profitabilă cultură agricolă din România: Cartoful mov aduce câștiguri de peste 200.000 de euro la hectar
Primul și singurul fermier care a reușit aclimatizarea acestei plante în România spune că exotica legumă poate aduce agricultorilor câștiguri record, de cel puțin zece ori mai mari decât investiția la hectar, iar anul trecut, întreaga recoltă a producătorului autohton s-a vândut ca pâinea caldă pe piața din Italia. – Agrointel, 17 martie 2014

Un sibian a investit 80.000 de euro într-o afacere cu cătină pe care o vinde în mai multe ţări
Sibianul Ioan Păşcănuţ a investit 80.000 de euro într-o plantaţie de cătină, certificată ecologic, şi în instalaţii de îngheţare şi refrigerare a acesteia, reuşind să vândă fructele pentru industria farmaceutică, alimentară şi cosmetică din mai multe ţări. – Mediafax, 19 ianuarie 2014

Albalact, profit în creștere cu 15%. Ce vrea să vândă producătorul de lactate
Producătorul de lactate Albalact (ALBZ) a obținut anul trecut un profit net de 8,4 milioane lei (1,9 milioane euro), cu 15% mai mare comparativ cu 2012, la o cifră de afaceri de 423 milioane lei (95,7 milioane euro), în creștere cu 23%, potrivit raportului anual al companiei. – Wall-street.ro, 31 martie 2014

Caprele Irinucăi, de la poveștile lui Creangă la o fermă-model
Ferma de capre poate fi una dintre acele afaceri agricole profitabile, cu condiția ca munca și grija pentru animale să fie împletită cu pasiunea și seriozitatea față de clienți. Aceasta este rețeta succesului descoperită de Agrointeligența în businessul Irinei Ciochină, o tânără ieșeancă de 29 de ani, care, alături de soțul ei, a decis să investească toate economiile familiei într-un proiect inspirat de copilăria la țară. Ferma „Caprele Irinucăi“, situată la opt kilometri distanță de Iași, în satul Sorogari din comuna Aroneanu, a fost înființată în septembrie 2012, când soții Ciochină, după mai mulți ani în care au lucrat în străinătate, au decis să își construiască un viitor acasă. – Capital, 22 martie 2014

*

Au început cu şase angajaţi şi au ajuns la 1,5 mil. euro din producţia de ciocolată de casă
Ibolya Laczko (41 de ani) şi soţul ei Endre Laczko au vrut să ducă mai departe tradiţia fabricării de ciocolată de casă din localitatea Remetea, judeţul Harghita, şi şi-au deschis  propria fabrică, End-Ibo, la începutul anilor 2000. – ZF, 11 ianuarie 2014

Magiunul din prune Topoloveni, şofranul şi brânza grecească ajung în Orientul Mijlociu şi SUA
Magiunul din prune Topoloveni, alături de şofran şi brânza grecească, va fi promovat în Orientul Mijlociu şi Statele Unite cu ajutorul unui program european pentru promovarea produselor agricole în valoare totală de 3,84 milioane de euro. – Capital, 15 ianuarie 2014

*

Recaş vrea să vândă 6 milioane de sticle de vin la export
Producătorul de vin Cramele Recaş, afacere deţi­nută de familiile Cox, Gheorghe Iova şi Ioan Georgiu, estimează că va exporta în acest an peste 6 milioane de sticle de vin, realizând astfel o creştere de aproximativ 50% a volumului la export. – ZF, 19 februarie 2014

Un brand românesc vechi de zece ani se luptă cu PepsiCo şi Coca-Cola pe piaţa de 100 mil. euro a băuturilor „fără bule“
Prigat, Giusto şi Cappy au fost cele mai vândute branduri de băuturi din categoria JNSD (sucuri, nectaruri, băuturi necarbonatate – n. red.) în 2012, o piaţă care se ridică anual la peste 150 de milioane de litri, arată datele companiei de cercetare de piaţă Canadean. Giusto, produs de Romaqua Group, companie cu acţionariat românesc, este singurul brand local care se bate pe acest segment cu gi­ganţi precum PepsiCo, pro­ducătorul Pri­gat, Coca-Cola HBC care produce sucurile Cappy, Tymbark Maspex, cel mai mare pro­ducător de nectaruri din România şi URBB, producătorul berii Tuborg care are în portofoliu sucurile necarbonatate Granini. – ZF, 11 februarie 2014

Fares Orăştie atacă piaţa de ice-tea cu brandul Theia
Laboratoarele Fares Bio Vital, cel mai mare producător local de ceaiuri, a intrat pe segmentul ceaiului gata de băut (ice-tea) cu marca Theia, o categorie dominată de branduri internaţionale precum Lipton, produs de PepsiCo şi deţinut de Unilever, sau băutura Nestea din portofoliul gigantului Coca-Cola HBC. – ZF, 26 februarie 2014

Un fost publicitar şi un corporatist care a lucrat la Carlsberg au deschis o microberărie şi au lansat marca Zăganu
Laurenţiu Bănescu (34 de ani), care a lucrat mai bine de un deceniu în multinaţionale precum Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Carlsberg, şi Alexandru Geamănu (37 de ani), cu experienţă de aproape 15 ani în publicitate, au investit circa 200.000 de euro în deschiderea celei de-a doua microberării din România, lângă Vălenii de Munte. – ZF, 16 martie 2014


#energie 

Jean Valvis pariază pe biomasă: România poate deveni independentă energetic
Jean Valvis, părintele LaDorna, care în ultimii 20 ani s-a consacrat investiţiilor în sectorul alimentar, vorbeşte cu acelaşi entuziasm despre un domeniu care pentru unii este necunoscut, dar care poate oferi României independenţa energetică. Şi asta doar cu 200.000 de hectare de teren. Lipseşte însă cadrul legislativ, pentru care omul de afaceri “urlă” de trei ani. – Wall-street.ro, 24 martie 2014

O firmă din Harghita face 200.000 de euro pe an din salcia energetică
Kontrastwege SRL, o firmă din Harghita, rulează anual în jur de 200.000 de euro din afaceri cu salcia ener­getică, o plan­tă care este folo­sită drept com­­bustibil pen­tru centralele elec­trice pe bio­ma­să. Repre­zen­tanţii com­paniei se aşteaptă ca suprafaţa culturilor să crească datorită interesului mai mare al investitorilor pentru această formă de energie verde. – ZF, 8 februarie 2014

O firmă din Timişoara a investit 1,7 mil. euro într-o fabrică de panouri solare, dorind să atace o piaţă “înspăimântată de birocraţie”
Rominex Industrial, o companie timişoreană care face parte din Grup MIR, controlat de Neculai Miron, cu afaceri de 12 milioane de euro în turism, imobiliare şi agricultură, a investit 1,7 milioane de euro într-o linie de asamblare a panourilor fotovoltaice, producţia urmând să fie “împachetată” împreună cu servicii de consultanţă şi oferită IMM-urilor sau persoanelor fizice care doresc să dezvolte proiecte solare de putere mică. – ZF, 4 ianuarie 2014

Aţi auzit de Ciuperceni şi Izvoarele? Aici s-au pus în funcţiune cele mai mari proiecte solare din România după investiţii de 165 mil. euro
Două parcuri solare de mai dimensiuni au intrat în funcţiune pe final de an, arată cele mai recente date publicate de Transelectrica, acestea fiind de altfel cele mai importante proiecte fotovoltaice ca mărime operaţionale în acest moment în România. – ZF, 4 ianuarie 2014

Petrom a programat investiţii de peste un miliard de euro în acest an
Petrom a programat pentru acest an investiţii de peste un miliard de euro, din care circa 85% pentru proiectele din domeniul explorării şi producţiei, sumele alocate anul trecut de compania deţinută de grupul austriac OMV totalizând 1,2 miliarde euro. – ZF, 19 februarie 2014

Rompetrol a bugetat pentru acest an investiţii de 100 milioane dolari în România
Rompetrol a bugetat pentru acest an investiţii de 100 milioane de dolari în România, din care circa 40% vor fi alocate rafinăriei Petromidia, iar restul reţelei de benzinării, a declarat Catalin Dumitru, vicepreşedintele companiei pe retail şi trading, potrivit Mediafax. – Wall-street.ro, 6 februarie 2014

Comănescu, după o investiţie de 44 de milioane de dolari într-o nouă platformă de foraj: Dacă apar oportunităţi, mai luăm şi altele
Gabriel Comănescu, omul de afaceri care controlează compania de foraj ma­rin Grup Servicii Petroliere (GSP), şi-a mărit flota de platforme cu o nouă unitate în urma unei inves­tiţii de 44 mil. dolari, sprijinită de EximBank. Noua platformă, Uranus, are deja un contract pen­tru Marea Neagră cu Pe­­trom, cea mai mare com­­pa­nie din Ro­mâ­nia, şi completează por­­tofo­liul de 6 plat­for­me deţi­nut de omul de afa­ceri constănţean. – ZF, 10 martie 2014


# varii industrii 

La Galaţi se fac navele care vor monta eoliene în Marea Nordului
Şantierul naval din Galaţi, deţinut de grupul olandez Damen, care în 2013 a realizat afaceri de 144 milioane de euro, va construi până anul viitor o navă folosită în construcţii submarine, precum instalarea cablurilor necesare racordării la reţea a parcurilor eoliene. Comanda a fost plasată de compania daneză Maersk Supply Service, un gigant cu venituri de 930 de milioane de dolari, şi vine la scurtă vreme după ce şantierul gălăţean a obţinut un contract pentru o navă similară din partea olandezilor de la Van Oord, care va fi livrată la sfârşitul lui 2014. – ZF, 20 martie 2014

Cum creşti cu 30% în criză? Faci înconjurul Pământului de 16 ori, aterizezi în China şi Uzbekistan şi te diversifici
„Anul acesta va fi mai dificil decât anul trecut“, spune Corneliu Bodea, vicepreşedintele Adrem Invest, companie specializată în aplicaţii industriale care în 2013 a ajuns la afaceri de peste 50 de milioane de euro după o creştere de 30% şi o marjă de profit de 10%. Pentru a aduce această creştere de 30%, cei doi fraţi care controlează Adrem Invest, Adrian şi Corneliu Bodea, au călătorit în 2013 peste 400.000 de mile cu avionul, adică au făcut înconjurul pământului de 16 ori, dar de cele mai multe dăţi s-au oprit în China, piaţă care le-a adus peste 10 milioane de euro. Drumurile celor doi cel mai probabil se vor înteţi în urmatorii cinci ani, în contextul în care pe termen lung ţinta de afaceri a Adrem Invest s-a mutat la 100 de milioane de euro. – ZF, 24 martie 2014

Fraţii Mureşan de la Electrogup ajung la 90 mil. euro şi atacă pieţele externe
Electrogrup, un business controlat de fraţii Teofil şi Simion Mureşan din Cluj-Napoca, va  ajunge în acest an la afaceri de 90 mil. euro, extinderea pe pieţele externe fiind una dintre strategiile de dezvoltare ale companiei. – ZF, 12 februarie 2014

IRUM Reghin investeşte 1,5 mil. euro într-un centru de cercetare şi dezvoltare a utilajelor agricole
Compania IRUM din Reghin derulează o investiţie de 6,4 mil. lei (aproximativ 1,5 mil. euro), susţinută din fonduri europene, pentru realizarea unui centru de cercetare şi dezvoltare a utilajelor agricole şi forestiere. Proiectul este implementat în localitatea Reghin, judeţul Mureş, pentru o perioadă de 18 luni şi va facilita crearea unor noi locuri de muncă în cadrul companiei. – ZF, 14 februarie 2014

Michel Combes, CEO al Alcatel Lucent: În România am investit peste 100 mil. € şi vom continua creşterea
România a devenit una dintre cele mai importante opera­ţiuni din Europa ale Alcatel Lucent, iar furnizorul de echipamente şi servicii pentru operatorii de comunicaţii va continua să îşi extindă în anii următori echipa din Româ­nia, atât prin proiecte desfăşurate cu clienţi locali, cât şi prin contractele de cercetare-dezvoltare şi livrare de servicii pentru clienţi externi, a declarat într-un interviu pentru ZF la Bucureşti francezul Michel Combes, 51 de ani, care a preluat în urmă cu aproape un an conducerea companiei cu afaceri de 14,4 mld. euro anul trecut. – ZF, 12 martie 2014

Monica Iavorschi, Arctic: Vom extinde în 2014 gama de frigidere produse la Găeşti
Monica Iavorschi: “Pentru 2014 ne-am propus să continuăm cu una din direcţiile strategice din ultimii ani şi care s-a dovedit a fi de succes şi potrivită companiei Arctic: creşterea extensivă prin exporturi. În octombrie 2013 am finalizat implementarea unui proiect investiţional de mare anvergură şi am inaugurat o nouă linie de producţie, extinzând astfel cu 25% capacitatea de producţie a fabricii din Găeşti.” Compania Arctic a devenit cel mai mare producător de frigidere din Europa, această creştere a capacităţii de producţie reprezentând pentru noi o mare oportunitate şi o platformă de creştere viitoare a businessului. – Business Magazin, 17 ianuarie 2014

*

Timişorenii de la Rus-Savitar au investit 5 mil. euro într-o fabrică
Producătorul de mobilă Rus-Savitar, deţinut de familia Rusu, a finalizat o investiţie de 23,5 mil. lei (peste 5 mil. euro) în extinderea şi modernizarea fabricii de mobilier tapisat din Dudeştii Noi, judeţul Timiş. – ZF, 31 ianuarie 2014

A lucrat pentru Mercedes-Benz, iar acum scoate la lumină o veche fabrică românească de mobilă
Compania TehnoForestExport, care acum 49 de ani era singurul exportator de mobilă din România, a lansat un nou brand românesc la ediţia din acest an a IMM Cologne. – Economica.net, 19 ianuarie 2014

*

O fabrică din Bucureşti a trecut de la mochetele pentru Dacia Solenza la „textile inteligente“ care încalţă muncitori de pe platforme petroliere şi soldaţi din armata Rusiei
La ieşirea din Bucureşti, într-o fabrică cu înfăţişare „prăfuită“ ce aminteşte din exterior de perioada de dinainte de căderea comu­nis­mului, 72 de români pro­duc textile inteligente, adică materiale care re­zis­tă în condiţii ex­treme – până la -80 de grade Celsius -, şi care sunt folo­site printre altele în producţia de încăl­ţă­minte militară. – ZF, 13 februarie 2014

Musette deschide magazine de pantofi la Londra şi München. “Vrem ca în 2020 să fim o marcă internaţională, cu circa 200 de magazine”
Producătorul de încălţăminte Musette, controlat de familia Bâtlan, va deschide magazine în Londra şi Berlin sau München după cele inaugurate anterior la Paris şi Viena. Compania deţine în prezent 28 de magazine dintre care 19 pe piaţa locală, iar restul în afara ţării, respectiv în Israel (2), Bulgaria (2), Mongolia (1), Liban (1), Franţa (1), Austria (1) şi SUA (1 – în curs de relocare). – ZF, 31 martie 2014

Creatoarea din România care îmbracă vedetele de la Hollywood: 90% din vânzări sunt la nivel internațional
Distribuție la nivel global, un brand bine cunoscut și produse care să fie la aceleași standarde cu cele ale designerilor internaționali celebri. La asta visa când era în liceu Maria Lucia Hohan, care în ultimii ani a creat rochii pentru vedete precum Nicole Kidman, Jennifer Lopez sau Eva Longoria. – Wall-street.ro, 17 februarie 2014

Pantofiorii pentru copii, un business de nişă care îi aduce 100.000 de euro pe an
Pantofioriveseli.ro este un business de nişă înfiinţat de soţii Vendlinger în 2012, care a generat venituri de 100.000 de euro anul trecut, într-o piaţă caracterizată de Macrina Vendlinger, ca fiind una „cu potenţial fantastic“. – ZF, 4 martie 2014

O afacere de familie în producţia de pantofi care a ajuns la a treia generaţie
Alexandra Şerban şi Ana Maria Ivan, două tinere care au preluat în 2010 un atelier de încălţăminte de la părinţii Alexan­drei, au investit 10.000 de euro în bu­si­nes­s des­chi­zând un ma­gazin de pre­zen­tare în Bucureşti şi au ajuns la o cifră de afaceri 120.000 de euro în 2013. – ZF, 28 martie 2014


#auto 

Dacia şi Ford au produs maşini de 5 miliarde de euro
Uzinele auto ale Dacia şi Ford au atins anul trecut un nivel record de producţie, cu 410.959 de autoturisme asamblate, în creştere cu 22% comparativ cu anul anterior, potrivit datelor celor două companii. – ZF, 27 ianuarie 2014

Timişorenii de la AEM şi-au bugetat afaceri de 75 de milioane de euro pe baza creşterii exporturilor
Producătorul de echipamente de măsurare pen­tru energie electrică, gaz, apă şi energie termică AEM Timişoara şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de peste 75 de milioane de euro, bazân­du-se pe creşterea cererii la export din partea clien­ţi­lor tradiţionali şi pe câştigarea unor noi pieţe externe. – ZF, 10 ianuarie 2014

Elba Timişoara, furnizorul de faruri al Dacia, vrea să ducă la export 20% din producţie: „Semnalele ieşirii din criză sunt prezente“
Producătorul timişorean de sisteme şi corpuri de iluminat Elba, care furnizează faruri pentru grupuri auto precum Dacia-Renault sau Volkswagen, mizează pe creş­terea ponderii exporturilor în cifra de afaceri anul acesta, după ce livrările pe plan extern au adus anul trecut 15% din rulajul de aproape 44 de milioane de euro. – ZF, 20 februarie 2014

Daimler a inaugurat la Sebeş încă o fabrică de cutii de viteze pentru Mercedes-Benz, investiţie de 40 mil. euro
Star Transmission, companie deţinută de concernul german Daimler, a inaugurat la Sebeş o unitate de montaj pentru cutii viteze cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţia pentru hala de producţie cu o suprafaţă de circa 13.000 de metri pătraţi fiind de aproape 40 milioane euro. Construcţia a fost finalizată în zece luni, iar unitatea include liniile de montaj, spaţii pentru birouri, depozitare şi logistică. – ZF, 13 ianuarie 2014

Germanii de la Continental angajează 1.000 de oameni. „Căutăm absolvenţii facultăţilor tehnice“
Producătorul german de componente auto Continental, care are şapte fabrici şi trei centre de cercetare în România, intenţionează să facă 1.000 de noi angajări anul acesta, în Timişoara, Sibiu, Iaşi, Braşov, Nădab sau Carei. Continental caută în special candidaţi pentru specializările inginer software, hardware sau mecanic, tehnicieni, electricieni, operatori de linie sau mecanici de întreţinere, potrivit unui comunicat transmis de companie. – ZF, 26 martie 2014

# construcții 

Hidroconstrucţia îşi încearcă norocul în Irak: vrea să construiască o hidrocentrală şi un proiect de irigaţii
Hidroconstrucţia, unul dintre cei mai mari constructori de pe plan local, caută con­tracte în străinătate şi a depus oferte pentru construcţia unei hidrocentrale şi a unui proiect de irigaţii în regiunea Kurdistan din Irak, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul companiei. – ZF, 14 martie 2014

Un comerciant de covoare construieşte la comandă case de 100 mp cu 30.000 euro
Compania Rugvity, specializată în comercializarea covoarelor şi în amenajări interioare, construieşte imobile pe structură metalică, pe terenul clientului, la preţuri care pleacă de la 30.000 de euro, pentru o suprafaţă desfăşurată de 105,28 mp, potrivit reprezentanţilor târgului imobiliar Project Expo, la care participă şi Rugvity. – Capital, 20 martie 2014

Fabrica de cărămidă cu cel mai mare cuptor din ţară: Lucrăm la foc continuu pentru că durează două săptămâni să-l oprim şi alte două-trei să îl repornim
La aproximativ 100 de kilometri de Cluj-Napoca şi foarte aproape de oraşul Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj, într-o unitate de producţie care se întinde pe un hectar şi jumătate, Cemacon produce 385.000 de metri cubi de cărămidă anual care ajung în special în zona de nord-vest a ţării. Cemacon, producător de blocuri ceramice cu o istorie de peste 40 de ani, s-a transformat în ultimii ani dintr-o fabrică aflată în ruină într-un colos industrial care ţinteşte intrarea pe profit în acest an, după ce în 2010 s-a aflat în pragul falimentului. – ZF, 30 martie 2014

Bărbuţ are undă verde pentru construcţia fabricii de vată bazaltică de la Ploieşti. Când încep lucrările şi câţi angajaţi caută?
Marcel Bărbuţ, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români din domeniul construcţiilor, a obţinut finanţarea cerută la stat în valoare de 7,2 milioane de euro pentru construcţia viitoarei fabrici de vată bazaltică AdePlast de la Ploieşti, potrivit unui document publicat pe site-ul Guvernului. – Wall-street.ro, 21 ianuarie 2014

Cesiro Sighişoara, furnizor al Carrefour şi Tesco, merge spre afaceri de 30 mil. euro
Producătorul de articole din faianţă pentru menaj Cesiro din Sighişoara, judeţul Mureş, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 134,5 mil. euro (aproximativ 30 mil. euro), în creştere cu 15% faţă de anul trecut. Compania a realizat în 2013 afaceri totale de aproximativ 117 mil. lei (26,4 mil. euro), în creştere cu 24% faţă de anul anterior. – ZF, 4 martie 2014

Constructorul Florea din Alba investeşte 7,5 mil. € în extindere
Constructorul Florea Grup din Alba Iulia, deţinut de fraţii David şi Marcel Florea, a demarat un proiect european de 33,2 mil. lei (7,5 mil. euro), din care 13,3 mil. lei (3 mil. euro) reprezintă finanţare nerambursabilă, în vederea achiziţiei unor utilaje pentru lucrări de infrastructură şi pentru producţia materialelor de construcţii. – ZF, 20 februarie 2014

Orădenii de la Optimedia văd creşteri de 20%
Producătorul de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu Optimedia din Ora­dea, deţinut de antreprenorii ro­mâni Marius şi Simona Pantiş, esti­mea­ză pen­tru acest an o creştere cu 20% a afa­ce­ri­lor faţă de 2013, pe baza comen­zi­lor la export. Compania miza anul trecut pe o cifră de afaceri totală de 10 mil. euro după ce în primele zece luni din 2013 a avut un rulaj de aproape 8,4 mil. euro. Optimedia exportă 53% din producţia de uşi şi ferestre realizată în fabrica din Oradea către pieţe din Belgia, Italia, Franţa, Austria sau Canada. – ZF, 7 ianuarie 2014

Şi-au făcut o fabrică lângă Bucureşti şi au doar doi concurenţi în România
Într-o perioadă în care anunţurile vizează mai degrabă închiderile de fabrici decât noi investiţii, fabrica de mozaic se luptă să-şi găsească clienţii, dar şi drumul către profit. „De ce să importăm dacă putem să producem local?” a fost punctul de plecare al acestei aventuri, în urmă cu ceva mai mult de un an. – Business Magazin, 31 ianuarie 2014

*

NEPI a ajuns la active de 1 mld. € şi dezvoltă proiecte de 386 mil. €
Fondul sud-african de investiţii NEPI, cel mai activ jucător din piaţa imobiliară locală în ultimii cinci ani, şi-a majorat anul trecut activele de la 624 mil. euro la 1,04 miliarde de euro, pe fondul achiziţiilor realizate (precum birourile Lakeview din Bucureşti sau mallul City Park Constanţa) şi al noilor proiecte dezvoltate (Galaţi Shopping City), „amenin­ţând“ astfel poziţia de cel mai mare investitor din piaţa locală de real estate. – ZF, 6 februarie 2014


# farma, cosmetice 

Profitul Antibiotice Iaşi a crescut cu 12,5%
Producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi (ATB) a înregistrat anul trecut o creştere cu 12,5% a profitului, comparativ cu 2012, la 28,8 milioane lei (6,5 milioane euro) şi cu 4,4% a vânzărilor, la 317,4 milioane lei (71,8 milioane euro), potrivit rezultatelor preliminare ale companiei transmise BVB. – Wall-street.ro, 11 februarie 2014

Terapia-Ranbaxy va finaliza investiţii de zece milioane de euro la Cluj-Napoca în 2014
Principalele obiective de business ale şefului Terapia-Ranbaxy, Dragoş Damian, în 2014 sunt enumerate în acest articol. – Business Magazin, 13 ianuarie 2014

Afacerile Farmec ajung la 30 mil. euro. Compania ridică miza pe export
Afacerile Farmec, cel mai important producător român de cosmetice din România, au urcat anul trecut cu 14%, până la 138 mil. lei (circa 30 mil. euro), un obiectiv fiind creşterea ponderii exporturilor, anunţă compania. – Wall-street.ro, 17 februarie 2014


# ITC

Radu Georgescu vinde a patra companie creată de la zero, serverul de e-mail Axigen
Cel mai cunoscut antreprenor român în IT, Radu Georgescu, este la a patra vânzare a unui business, după ce a construit companii vândute către Microsoft, Naspers şi fondul Francisco Partners din SUA. Axigen, un software care le permite companiilor să-şi creeze propriul server de me­sagerie electronică (e-mail), a fost vândut de către antreprenorul român Radu Geor­gescu că­tre un grup de antreprenori români, proprietari ai companiei Modulo Consulting, un integrator de soluţii de IT pentru operatori de comunicaţii, cu afaceri de circa 640.000 de euro anul trecut. – ZF, 11 martie 2014

Trei români și-au vândut startup-ul unei companii canadiene pentru 20 milioane de dolari
Compania uberVU, înființata în 2008 de trei români și activă în monitorizarea informațiilor apărute despre companii pe rețelele sociale, a fost preluată de compania canadiană HootSuite, pentru 15-20 de milioane de dolari, potrivit portaluluiTechCrunch. – Incont.ro, 23 ianuarie 2014

Managementul Siveco: Ne vom continua extinderea internaţională în ritm alert
Siveco, cel mai mare producător local de software, cu afaceri de 70 mil. euro în 2012, îşi va continua într-un ritm „alert“ expansiunea pe pie­ţele interna­ţionale şi după ce manage­mentul companiei a răs­cumpărat pachetul de 32,5% din acţiuni deţinut de fondurile de investiţii En­terprise Investors (EI) şi Intel Capital, au declarat Irina Socol şi Alexan­dru Rădă­şa­nu, fondatorii producătorului de soft, în prima lor inter­venţie publică legată de acest subiect. – ZF, 10 ianuarie 2014

Afacerile Zitec au crescut anul trecut cu 60%, la 2,3 milioane de euro
Producătorul local de aplicaţii online Zitec şi-a majorat anul trecut afacerile cu 60% faţă de 2012, la 2,3 milioane de euro, creşterea fiind susţinută în principal de proiectele externe din SUA, Marea Britanie, Grecia, Cipru şi Arabia Saudită. Pe plan local, Zitec a derulat mai multe proiecte pe zona de comerţ electronic, printre care se numără website-ul liderului din retailul offline de produse electroIT, soluţia eCommerce pentru liderul în servicii de turism, dar şi primul proiect extern al celui mai mare retailer online din România. – ZF, 11 februarie 2014

Românii de la Revo Solutions, care fac milioane din jocuri, remarcaţi de Apple. „Staţi cu ochii pe ei în 2014“
Un producător român de jocuri video este considerat de Apple unul dintre dezvoltatorii „de urmărit“ în 2014 pe App Store, magazinul online de aplicaţii pentru iPhone şi iPad, gigantul american utilizând chiar o imagine dintr-un joc al românilor în prezentarea oficială a tabletei iPad mini. – ZF, 9 ianuarie 2014

Au fondat cel mai cunoscut studio de animație din Romania. Și au fost nominalizați la cele mai tari premii pentru efecte speciale
Frații Andrei (24 de ani) și Vasile Brovcenco (32 de ani) au lansat in 2009 una dintre puținele companii de animație și efecte speciale de pe piața locală. Iar anul acesta cei doi antreprenori au fost nominalizați la Visual Effects Society (VES), cele mai importante premii care recunosc cele mai bune efecte vizuale ale anului… un fel de “Cannes pentru regie”, după cum spune unul dintre fondatori. – Wall-street.ro, 24 martie 2014

Ieşeanul care a făcut cel mai bine vândut joc de la Disney rulează un milion de dolari pe an
O echipă de programatori de la Iaşi, coordonată de Constantin Marcu, a făcut cel mai bine vândut joc al Disney Interactive anul trecut şi aşteaptă pentru acest an atingerea pragului de 1 milion de dolari, dar şi profit care să le susţină planurile creative. – Business Magazin, 12 martie 2014

Povestea antreprenorului din Cluj care a creat AROBS: a plecat la drum cu 10 angajaţi, iar acum are afaceri de peste 8 mil. euro şi peste 300 de oameni
Voicu Oprean, 42 de ani, punea bazele companiei Arobs Transilvania Soft­ware în urmă cu 15 ani, într-o perioadă în care majoritatea programatorilor pără­seau ţara. Investiţia iniţială a fost „extrem de mică“, respectiv banii pe care antreprenorul clujean i-a economisit după câteva luni de muncă la o firmă de profil din SUA. Sediul companiei a fost, pentru câţiva ani, un apartament închiriat în apropiere de centrul Clujului. – ZF, 10 ianuarie 2014

# varii servicii

Banca Transilvania intră pe piaţa din Italia după românii din peninsulă
Banca Transilvania, al cărei acţionar principal este BERD, a deschis astăzi sucursala din Roma, situată în cartierul Aurelio, pe strada Via Baldo degli Ubaldi, relativ aproape de Vatican. – ZF, 3 ianuarie 2014

educație 

Avocata Mona Muşat a investit 2,5 mil. € într-o şcoală privată
Avocata Mona Muşat, numărul doi într-una dintre cele mai puternice firme din piaţa locală a avocaturii de business, Muşat & Asociaţii, a investit peste 2,5 mil. euro în construcţia unei şcoli private în zona Băneasa. – ZF, 20 ianuarie 2014

Are 25 de ani, a studiat în Marea Britanie şi a investit 250.000 de euro într-un centru pentru copii în Bucureşti
Anca Tatomir, 25 de ani, o tânără care a studiat economie şi creativitate aplicată timp de cinci ani în Marea Britanie, a deschis un centru de activităţi recreative pentru copii în Capitală, susţinut şi printr-o finanţare de 200.000 de euro de la Uniunea Europeană. – ZF, 15 februarie 2014

sănătate

Sergiu Stoica şi Ionuţ Pătrăhău vor să salveze o mie de vieţi anual cu Brain Institute
După ce a lucrat ani buni pentru Banca Transilvania şi pentru Regina Maria, Ionuţ Pătrăhău a decis să iasă din afacerile în care managementul se face după „excelurile care ţi se trimit”. Alături de neurochirurgul Sergiu Stoica, a decis să înceapă un proiect în care nu marjele de profit, ci 1.000 de vieţi salvate pe an sunt obiectivul principal. – Business Magazin, 10 februarie 2014

Sibiu: Proiect european de 10 mil. euro pentru un centru de cercetare a bolilor neurologice
Spitalul clinic de pediatrie Sibiu, aflat în subordinea primăriei Sibiu, derulează un proiect european în valoare totală de peste 45 mil. lei (aproximativ 10 mil. euro) pentru un centru de cercetare şi telemedicină în bolile neurologice ale copiilor. – ZF, 9 ianuarie 2014

turism 

Hilton a afiliat hotelul Europa din Iaşi al unui antreprenor local
Gigantul lanţ internaţional Hilton a încheiat un acord cu hotelul de patru stele Europa din Iaşi, care va prelua bran­dul Hampton by Hilton după re­novare, în a doua jumătate a acestui an. – ZF, 28 februarie 2014

Prima agenţie de turism din România care îşi deschide hoteluri în străinătate
Axarea pe turismul de masă, prin menţinerea a aproximativ 2-3% din clienţi din mediul corporate, şi impunerea ca procentul vânzărilor pentru un singur client să nu depăşească 1%. Anual, compania Christian Tour investeşte câteva sute de mii de euro în promovarea unor pachete nişate pentru clienţii individuali: în 2009, a lansat pachetele pentru seniori, iar anul acesta a continuat cu pachete pentru tineri şi familii. În 2013, compania a fuzionat cu Pegas Holidays, destinată vacanţelor de lux, iar anul acesta va opera propriul hotel destinat familiilor în insula Corfu din Grecia. – Business Magazin, 26 martie 2014

Antreprenoarea Paula Dobrescu rulează anual 18 mililioane de euro cu doar 36 de angajaţi
Paula Dobrescu a fondat după 1990 prima agenţie de turism din România dedicată segmentului corporate. Astăzi, Business Travel numără 36 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, înregistrând în 2013 cel mai bun an din ultimele două decenii. Antreprenoarea spune că nu îşi doreşte să crească şi mai mult afacerea, ci va marşa în viitor în două direcţii: consolidare şi evenimente cum nu s-au mai făcut vreodată. – Business Magazin, 18 martie 2014

Antreprenorii care vând vacanțe extreme cu prețuri de mii de euro
Jobul lor este să ajungă în locuri îndepărtate de România, unele periculoase, altele doar exotice. Practic, se plimbă peste tot în lume și mai fac și un milion de euro din toate aceste vacanțe. Businessul despre care vorbim este Extreme Travel, una dintre primele agenții de turism de aventură din România, cu afaceri de circa un milion de euro anul trecut. – Wall-street.ro, 10 martie 2014

Doi tineri au ajuns la 50.000 € cu un business în turismul de aventură
Soţii Emilia (32 de ani), de profesie economistă, şi Cătălin Câmpeanu (36 de ani), de profesie inginer, pasionaţi de sporturi în aer liber, au început să dezvolte în 2012 pachete de „turism de aventură“, precum rafting, sailing, zbor cu parapanta, alpinism, reuşind să atragă anul trecut 1.000 de turişti şi să ajungă la afaceri de 50.000 de euro. – ZF, 11 ianuarie 2014

restaurante

Barurile care iau caimacul centrului vechi: Bordello, Old City şi Biutiful vând fiecare de peste 1 mil. euro
Barurile cu cele mai mari încasări din centrul istoric al Capitalei au fiecare afaceri anuale care depăşesc un milion de euro, de trei-patru ori mai mari decât media. – ZF, 28 ianuarie 2014

Şeful eMag preia Pavilionul H ca să facă cea mai mare berărie din estul Europei
Iulian Stanciu (eMag) împreună cu alţi doi antreprenori români vor să investească 2,5 milioane de euro în Pavilionul H, celebrul centru comercial din Parcul Herăstrău deţinut de Puiu Popoviciu şi Radu Dimofte, pentru a face o berărie. – ZF, 16 ianuarie 2014

Doi tineri speră să facă bani învăţându-i pe bucureşteni să mănânce „cu măsură“ 
Cristina şi Cristi Tohănean, doi tineri care au trecut prin ex­pe­rien­ţa corporatistă, spun că au investit 26.000 de euro într-un bu­siness – Exquisite Cuisine, cu brandul Cooku Bau, sau „cutia de gătit“ – care presupune livrarea la uşa cli­en­tului a unei cutii cu o cantitate de ali­men­te necesară preparării a câte unui me­niu cu trei reţete, fiecare pentru două porţii. – ZF, 31 martie 2014

transport

Tender câştigă un contract pe transport aerian în Africa
Omul de afaceri Ovidiu Tender, care conduce un grup de firme cu afaceri în domeniul explorărilor geologice, pe­tro­liere şi de gaze, dar şi turism, spu­ne că opera­to­rul aerian TEN Air­ways pe care îl de­ţine va zbura din aprilie pentru  Guineea Bissau, unul dintre cele mai mici state de pe continentul afri­can. .– ZF, 5 februarie 2014

Revoluţie în taximetria din Bucureşti: maşini negre şi şoferi care vorbesc engleza şi poartă cravată şi costum
La finalul anului Black Cab avea 50 de maşini. Lansată pe 29 octombrie, compania de taximetre funcţionează diferit faţă de concurenţii săi: clienţii nu pot solicita o cursă decât prin comandă online. Toţi şoferii recrutaţi de companie trebuie să vorbească limba engleză şi să poarte costum şi cravată în timpul serviciului. – Business Magazin, 6 ianuarie 2014

# comerț 

Librăriile Cărtureşti merg în centrul vechi într-un spaţiu de 800 mp al familiei de bancheri Chrissoveloni
Lanţul de librării Cărtureşti, con­trolat de antreprenorii lo­cali Nicoleta Dumitru şi Şer­ban Radu, a închiriat clă­di­rea de pe strada Lipscani din cen­trul vechi al Capitalei unde a avut sediul pentru o perioadă fosta bancă Chrisso­veloni. – ZF, 17 februarie 2014

Doi antreprenori vor să iți ofere timp liber și să facă milioane de euro dintr-un serviciu gratuit
Lucian Anghel, fondatorul companiei de property și facility management BSS, si Dan Mocanu, cel care a pus bazele firmei de training Aperio, au lansat de curând Timepal, o platformă prin care angajații din marile clădiri de birouri pot comanda produse și servicii prin care își pot salva până la 30 de ore pe lună. – Wall-street.ro, 3 februarie 2014

# marketing 

Românii și-au plătit cafelele cu peste 15.300 de poezii
15.356 de poezii au fost scrise ca răspuns la inițiativa Julius Meinl, care a propus românilor să-și plătească o cafea cu versuri, informează un comunicat al Heist Industries. Această opțiune a fost disponibilă clienților care s-au prezentat în cele 150 de cafenele partenere Julius Meinl pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei. – iqads.ro, 28 martie 2014

Grolsch: Povestea brandului care a ajuns la 1 milion de consumatori pentru ca sfideaza promovarea prin TV
În timp ce multe branduri, inclusiv cele de bere, se bat pe promovarea prin spot-uri TV și pe 30 de secunde în prime-time-ul televiziunilor, Grolsch a ales să iasă în stradă pentru a-și atinge direct cei 1 milion de consumatori. Grolsch, brand creat și importat din Olanda, nu este promovat în țara de origine prin ideea experimentalismului și prin reclame neconvenționale, așa cum se întâmplă în Romania. “Am simțit că românii sunt mai diferiți, că experimentul îi duce pe ei mai departe, creeaza ceea ce numim noi «engagement»”, explică Andrei Lăscuț, brand managerul Grolsch. Ceea ce a luat, totuși, de la olandezi este poziționarea premium a brandului, în jurul creativității și a artei contemporane. – Wall-Street.ro, 12 ianuarie 2014

# campanii sociale 

Bursa de Fericire adună 1 milion de euro în primele trei luni de la lansare
Bursa de Fericire, proiectul lansat de Ogilvy&Mather România și Asociația Dăruiește Viața, a adunat în primele trei luni de la deschidere un fond de 1 milion de euro. Bursa de fericire este o platformă online de strângere de fonduri în care românii pot investi pentru dotarea secțiilor de oncologie din spitalele din țară. “Ideea acestui proiect a prins contur în momentul în care am văzut rezultatele celor mai recente studii de piață care confirmau un nivel foarte scăzut al gradului de fericire în rândul românilor. Bursa de fericire a fost practic soluția pe care am găsit-o la această problemă, prin care ne-am propus să oferim mai multă fericire românilor generoși, care fac fapte bune pentru cei care au cu adevărat nevoie, în cazul nostru bolnavii de cancer. Acum, la trei luni de la listare, ne bucuram de rezultatul pe care l-am obținut: 1 milion de euro investiți în fericire. În continuare, ne bazăm pe fericirea venită din dividende și mergem mai departe cu campania pentru a ridica și mai mult indicatorul fericirii în rândul românilor”, a declarat Loredana Caradimu (Strategic Planning & Business Development Director, Ogilvy&Mather România). – iqads.ro, 20 martie 2014

Peste 1 milion de lei strânși în cadrul campaniei “Direcționeaza 20%”, realizată de WoPA pentru Hospice Casa Speranței
Agenția WoPA (Weapons of Public Attraction) a oferit în luna decembrie 2013 conceptul creativ al campaniei de comunicare pentru direcționarea a până la 20% din impozitul anual pe profit, prin intermediul Legii sponsorizării, către Hospice Casa Speranței. Campania a înregistrat donații în valoare de peste 1 milion de lei de la societățile comerciale, înregistrând o creștere dublă față de anul 2012. Campania “Direcționează 20%” a avut drept obiective informarea firmelor românești privind oportunitățile fiscale oferite de Legea sponsorizării și atragerea acestora drept contribuitori la o mai bună îngrijire a bolnavilor incurabili și a cuprins mai multe componente – print, online, OOH, social media, direct mailing. Campania a avut în centru trei copii bolnavi, Andrei, Elena și Traian, care dăruiau în schimbul celor 20% jucării, cărți și o colecție de ceramică pictată. – iqads.ro, 6 februarie 2014

Cinci agenții de publicitate, media și PR au colaborat la realizarea campaniei de promovare a proiectului World Vision – Donator de Viitor
World Vision România a depășit la începutul acestui an numărul de 300 de copii sponsorizați prin programul de dezvoltare comunitară Donator de Viitor. Lansat la 1 octombrie 2013, acest program este primul demers de tip “child sponsorhip” din România, prin care organizația le oferă românilor posibilitatea de a contribui la schimbarea destinului unei comunități defavorizate, susținând copiii din acea comunitate. Prima etapă a programului se desfășoară în perioada octombrie 2013 – septembrie 2014 și vizează nevoile a 13 comunități defavorizate din județul Dolj, acesta fiind unul dintre județele cu cel mai scăzut nivel de trai din România. – iqads.ro, 12 ianuarie 2014

Curtea Veche Publishing a inițiat campania de donații “Cărțile copilăriei în fiecare casă”
Campania de donații “Cărțile copilăriei în fiecare casă”, inițiată de Curtea Veche Publishing, a debutat la sfârșitul lunii februarie printr-un proiect-pilot în județul Iași. Astfel, 1300 de copii din șapte sate ale județului Iași au primit volumele colecției “Cărțile copilăriei”, seria de cărți ce stă la baza unui program național de lectură. ASR Principele Nicolae al României este implicat în campanie, susținând demersurile editurii de a asigura acces la carte celor ce nu își permit acest lucru. Proiectul-pilot se derulează cu sprijin financiar din partea ING Bank, anunță un comunicat din partea Curtea Veche Publishing. – iqads.ro, 10 martie 2014

Universitatea Alternativă CROS, cu sprijinul ING Bank, lansează un nou model de învățare a antreprenoriatului
Pentru a promova antreprenoriatul ca opțiune de carieră, ING Bank susține Incubatorul de Afaceri al Universității Alternative. Proiectul este creat special pentru studenții Universității: majoritatea voluntari din organizații neguvernamentale, interesați de dezvoltarea lor personală, creativi implicați în comunitatea din care fac parte, arată un comunicat emis de companie. Incubatorul are două etape: prima, derulată între octombrie 2013 – ianuarie 2014, a vizat livrarea de informații necesare unui antreprenor. Atât parteneri ai Universității Alternative, cât și reprezentanți ai ING Bank, au susținut, voluntar, ateliere de educație financiară, marketing și comunicare. – smark.ro, 6 martie 2014

Finanțări de 200.000 de euro pentru proiectele înscrise în competiția “Idei din Țara lui Andrei”
Petrom oferă finanțări în valoare totală de 200.000 de euro proiectelor care rezolvă probleme de mediu, educație sau care contribuie la dezvoltarea comunităților din România, și care participă la competiția “Idei din Țara lui Andrei”. – iqads.ro, 5 martie 2014

Rompetrol susține sănătatea
Grupul Rompetrol, prin programul său național de responsabilitate socială – Împreună pentru fiecare – a susținut înființarea primului centru de reabilitare respiratorie, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, ce va deservi zona de sud-est a țării. Valoarea lucrărilor realizate cu sprijinul Rompetrol a fost de 100.000 RON. “Susținem de mulți ani comunitatea din Constanța, fiind una dintre zonele unde Rompetrol are operațiuni extinse – rafinaria, stații și peste 3000 de angajați. Angajamentul nostru față de această zonă este unul pe termen lung, și se manifestă prin proiecte ample, sustenabile, ca acesta de la Spitalul de Pneumoftiziologie, pentru beneficiul cât mai multor persoane”, spune Azamat Zhangulov, Vicepreședinte senior al Grupului Rompetrol. – revistabiz.ro, 28 februarie 2014

Cele zece proiecte care urmează să fie finanțate prin intermediul Fondului Mega Image pentru Comunitate
Au fost alese proiectele care urmează să fie susținute de Fondul Mega Image pentru Comunitate, finanțat de Delhaize Group și gestionat de Fundația Comunitară București, informează un comunicat emis de Fundația Comunitară București. Cele zece proiecte au fost alese dintre peste 100 de inscrieri. Fondul Mega Image pentru Comunitate se adresează locuitorilor și organizațiilor bucureștene și oferă finanțări în valoare totală de 100.000 lei. Proiectul care a făcut posibilă înscrierea și evaluarea cauzelor a fost dezvoltat de Fundația Comunitară București, cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare. Aceasta oferă consultanță în dezvoltarea conceptului și evaluare și pune la dispoziție propriul program online pentru înregistrarea aplicațiilor, Grant Wizard. – smark.ro, 7 ianuarie 2014

Editare: Petre Munteanu / Rețeaua România 2.0 

Selecții realizate din surse publice, mai ales pe baza presei de specialitate – metoda este în curs de rafinare. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.