Doru Lionăchescu: Ce aduce noua “Bancă Mondială” a Chinei – dar nu și României…

De așteptat, dar blamabil, România a ignorat participarea la constituirea, istorică, a unui nou organism financiar internațional: Banca Mondială a Chinei – scrie Doru Lionăchescu în revista FP România, ediția nr. 46 (iunie/ iulie 2015).

La 31 martie 2015 s-a închis lista membrilor fondatori ai viitoarei Bănci Asiatice de Investiții în Infrastructură (AIIB), un posibil viitor gigant al finanțărilor multilaterale și un competitor cert al troicii post-Bretton Woods: FMI, Banca Mondială, Banca Asiatică pentru Dezvoltare. Deloc surprinzător – obișnuiți cu provincialismul și lipsa de viziune geopolitică ale administrațiilor de la București –, România nu și-a exprimat nicio opinie, fie pro, fie contra participării la constituirea acestui nou organism financiar internațional. Subiectul nu pare să prezinte niciun fel de interes pentru decidenții români, deși asistăm probabil la primul act semnificativ în direcția reconfigurării ecosistemului financiar mondial, dominat până în prezent de SUA.

În același timp însă subiectul a reaprins dezbaterile pe plan mondial referitoare la ambițiile hegemonice ale Chinei, a generat o reacție neobișnuit de nervoasă din partea Americii și a confirmat o bresă neașteptat de gravă în flancul euro-atlantic prin decizia a jumătate dintre membrii Uniunii Europene de a participa la constituirea noii bănci, în pofida avertismentelor de la Washington. România asistă inertă diplomatic la acest eveniment epocal, paralizată între un pro-americanism îngust și un „pro-sinoism” de fațadă, fără să-și vadă interesul propriu și uluită de mișcarea unor țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania și chiar Polonia, care au decis să solicite statutul de membri fondatori ai AIIB.

(…)

Situația este și mai frustrantă pentru chinezi la nivelul Băncii Asiatice de Dezvoltare – parte a grupului Băncii Mondiale –, cutumiar condusă totdeauna de un japonez și unde dreptul de vot al Chinei este relativ neînsemnat. Ambiția Chinei de a anula cât mai rapid discrepanța flagrantă dintre puterea sa economico-militară actuală și cuvântul pe care îl are de spus în finanțele mondiale prin crearea de la zero a unei noi structuri instituționale este deci într-un fel de înțeles. După cum de înțeles este și atitudinea reticentă, neîncrezatoare a Statelor Unite față de apariția neașteptată a unui jucător financiar global, sponsorizat de China – dar a cărui reputație a căpătat alte dimensiuni odată cu decizia unor vechi democrații europene de a i se alătura. Lista celor 57 de membri fondatori – aceiași care vor și semna probabil actele constitutive ale bancii în iunie – reprezintă o imensă înfrângere diplomatică pentru SUA și un croșeu năucitor dat leadership-ului american în Asia. Modul în care va răspunde America acestei provocări – prima dintre serie de ciupituri geopolitice chineze care vor urma – va configura arhitectura financiară a întregii lumi pe parcursul acestui secol. Ceea ce trebuie să ne preocupe însă pe noi acum este cum afectează această nouă realitate economică România și cum putem folosi oportunitatea creată de recenta mutare chineză pentru dinamizarea propriei noastre dezvoltări.

Deși aparent limitată geografic la zona asiatică încă din titulatură, AIIB are în mod cert aspirații mondiale. Chestiunea este clară atât din declarațiile preliminare ale liderilor chinezi, cât si din pleiada foarte extinsă de membri fondatori, mulți dintre ei din afara Asiei. Este aproape sigur că statutul băncii va permite și încuraja finanțarea proiectelor de infrastructură din întreaga lume, având de-a face nu cu o bancă pentru infrastructură asiatică, ci cu o bancă asiatică pentru infrastructură. Devine astfel și mai blamabil dezinteresul României – o țară cu nevoie disperată de investiții în infrastructură – de a participa din interior la configurarea acestei instituții financiare alternative. Cu constrângerile bugetare actuale și în condițiile unei încheieri iminente a acordului cu FMI, România nu-și poate rezolva nevoile critice de infrastructură doar cu fonduri UE și cu mici trageri ocazionale de la Banca Mondială. Un studiu recent estima nevoile de finanțare urgentă ale României numai în domeniul infrastructurii electrice la câteva zeci de miliarde de dolari. De unde va lua România asemenea sume, cu o creștere economică anemică și cu deficite strict controlate de Bruxelles? Orice sursă adițională de finanțare infrastructurală ar trebui tratată ca prioritate zero de guvernele române, mai ales când, se știe, este chestiune de abecedar că piețele private de capital nu au apetit semnificativ de creditare a infrastructurii, din cauza duratelor lungi de execuție și recuperare investiționala, sumelor foarte mari implicate și riscurilor politice.

(…)

Fără îndoială că temerile americane legate de guvernarea corporativă a viitoarei bănci și de riscul ca aceasta să funcționeze doar ca un alt instrument de proiectare a intereselor geopolitice ale Chinei sunt legitime și nu trebuie subestimate. Dintru început este clar pentru orice observator avizat că AIIB va trebui să acomodeze cel puțin trei obiective: să genereze afaceri și piețe pentru companiile chineze, să ajute la absorbția supra-capacităților productive ale Chinei în condițiile încetinirii sale economice recente și să asigure un plasament profitabil unei părți din rezervele sale valutare imense. Această stare de fapt ar trebui să ne facă, fără îndoială, precauți, dar nu să ne descurajeze în încercarea de a beneficia pragmatic de conjunctura creată. Încercarea de a sta departe de un astfel de eveniment istoric doar de teama că ar putea fi un cartof fierbinte în relația noastră cu SUA nu ne face în ochii altora mai morali ori mai loiali, ci pur si simplu mai… poeți.

Doru Lionăchescu este președinte al firmei de investiții Capital Partners.

ce-am pierdut

  • Avantajele participarii dintru început, din interior, a României ca membru fondator al unei instituții financiare de anvergură mondială, prin comparație cu eventualul statut ulterior de împrumutat de circumstanță, nu mai trebuie subliniate.
  • Noua bancă – în tot ce înseamnă ea, de la statut la organigramă și de la mandat de creditare până la arie geografică de interes – se va configura anul acesta funcție exclusiv de argumentele, prioritățile, obiectivele, lobby-ul și puterea de convingere ale membrilor fondatori.
  • Practica financiară internațională arată, de asemenea, că, de obicei, fondatorii își rezervă drepturi speciale de veto, de tragere sau de alocare preferențială a fondurilor. Mai mult, având în vedere relațiile noastre mai speciale cu China am fi putut obține probabil un post de vicepreședinte, anumite poziții de conducere executivă și, în mod cert, dreptul de a găzdui periodic consfătuirile băncii.
  • Fiind între decidenți și având statut de membru fondator ar fi fost indiscutabil și un avantaj enorm atât în promovarea proiectelor eligibile românești, cât și ca pol de interes pentru alte țări care vor dori sprijinul financiar al băncii. Nu e puțin lucru pentru o țară frustrant de absentă de la masa deciziilor mari ale lumii.