Vă temeți de Big Brother? Sebastian Burduja: Compromisul cu Big Brother – și supravegherea supraveghetorilor

RR 2.0: Vă temeți de Big Brother?

Sebastian Burduja: E vorba și aici de vechea dilemă: ce alegem între securitate și libertate? Altfel spus, cât suntem dispuși să sacrificăm din libertatea noastră individuală pentru a permite un grad mai mare de protecție la nivel colectiv? Rezolvarea corectă rămâne o soluție de compromis, de echilibru, conturată de răspunsurile la întrebări de tipul: (i) Cine colectează datele? (ii) Ce fel de date se colectează? (iii) Cum se colectează aceste informații, cum se păstrează (și pentru cât timp), cum se accesează și cum se valorifică?

Trei elemente sunt fundamentale pentru asigurarea unui sistem funcțional:
1 .  Nivel tehnic de ultimă generație: datele sunt protejate de atacuri și există un tracking imbatabil cu privire la accesarea și utilizarea informațiilor.
2.  Transparența: cetățenii trebuie să știe ce fel de informații se colectează, de către cine și în ce fel.
3. Verificări și sancțiuni pe măsura responsabilităților: abuzurile sistemului de colectare a datelor trebuie să fie draconice, iar accesul la astfel de date să fie conferit numai în urma unor verificări deosebit de riguroase.

În fine, discutăm iarăși despre educație. Cetățenii trebuie informați despre riscurile la care se expun atunci când transmit date personale. Nu este vorba doar de „big brother” ca stat, ci de o gamă din ce in ce mai diversă de actori (instituții financiare, magazine, platforme online etc.) care colectează tot felul de date, inclusiv despre comportamentul și preferințele consumatorilor/clienților (microtargeting). Dincolo de consimțământul informat al cetățenilor, toate sistemele care colectează și păstrează astfel de date ar trebui supuse periodic unor proceduri de audit – mai simple sau mai complexe, în funcție de tipul datelor.

Unde este România de azi în aceste privințe? Departe de standardele vestice, ele însele insuficiente pentru a răspunde în mod adecvat provocărilor tot mai mari cu care lumea se confruntă.

Sebastian Burduja (autoportret) a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universității Standford şi un dublu master la Harvard Business School & Harvard Kennedy School of Government. Este președinte și membru fondator al Fundației CAESAR/ Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români, și co-fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate.