Vă temeți de Big Brother? “Amenințările cyber sunt cele de care ar trebui să ne temem”

RR 2.0: Vă temeți de Big Brother?

Anonim, secolul 21 (din cauză că nu și-a putut rafina răspunsul, autorul a preferat să rămână anonim):

Mi se pare că sunt trei unghiuri de discuție relevante aici: politic/ideologic; conceptual/operațional; practic.

POLITIC/ IDEOLOGIC

Mulți sunt împotrivă mass surveillance pur din principii politice/ ideologice liberale, parte din familia libertăților civice. Pentru unii, anti-mass surveillance vine ‘la pachet’ cu diverse selecții de alte poziții liberale/ new left: pro-gay, pro-choice, feminism, ecologism etc.

Însă foarte curând lucrurile se complică, întrucât pentru alții mass-surveillance e asociată mai mult cu o atitudine anti-stat și free-speech mergând până la libertarianism, care este evident de dreapta. (Sigur, free speech, în general, e o valoare universală, dar în practică New Left a folosit-o ca temelie a arhitecturii ‘political correctness’ și în ‘minority rights’, care în esență interzic anumite forme de free speech care aduc atingere anumitor comunități/minorități; complicat…).

Pe scurt, poți să fii anti-mass surveillance pe bază de pro-free speech, dar poți ajunge aici și din stânga, și din dreapta. Dar paradoxul destul de rar discutat este că anti-mass surveillance e în parte o mișcare anti-stat, cu o majoritate de adepți din partea stânga – care în alte circumstanțe sunt desigur pro-stat.

Oricum, ideea de bază este că anti-mass surveillance găsește adepți (statistic) de la stânga la dreapta, cu un gol în centrul dreptei, evident. Așa că dacă ai vederi politice – conștiente/explicite sau nu – atunci sunt șanse mari, statistic, să fii anti-mass surveillance, chiar și numai pe baza acestor vederi/ instincte, și nimic altceva (adică fără a avea argumente tehnice etc).

Nu e clar cât de mult e valabilă povestea aceasta în sens invers: opiniile pro-mass surveillance par să aibă mai puțin de-a face cu opiniile pur politice/ideologice; aș zice că motivația în acest caz ține mai mult de raționamente conceptuale și practice (cum ar fi percepția și prioritizarea riscului).

CONCEPTUAL/OPERAȚIONAL

Aici e vorba de punctul de vedere al militarilor și agențiilor de intelligence, de argumentele pro-mass surveillance bazate pe realitatea operațională din ‘ciber-teren’, tehnice, logice, situate în afara discuțiilor ideologice.

Articolul Ruxandrei descrie unele aspecte ale acestui punct de vedere.

Elementul esențial este că cyberspace este un mediu virtual de existență pentru civili ‘inocenți’ și în același timp un câmp de luptă. Este mai mult un Mogadishu sau Damasc, cu civili care încearcă să-și ducă existența într-un cort improvizat, printre criminali și miliții înarmate; decât un Denver sau Oslo, din țări civilizate unde domnește legea.

Natura cyberspace e atât de diferită de experiența omului în mediul natural încât nu întotdeauna se înțelege (sau e ușor de explicat) de ce actul de securizare a acestui spațiu nu poate fi realizat și supus acelorași reguli și așteptări pe care societatea le-a dezvoltat în spațiul public pre-Internet. Miliardele de 0 și 1 care aleargă prin rețele în fiecare milisecundă nu permit același tip de distingere între ‘cei buni’ și ‘cei răi’ pe care o putem face în lumea reală. Alte tehnici și chiar etici sunt necesare.

Poți să accepți faptul că ești într-un cort într-o zonă de război, sau nu poți și continui să pretinzi aceleași standarde și principii care se aplică în West End în Londra. Problema este că dacă viziunea West End triumfă, asta nu înseamnă că nu ești tot în cort, ci doar că-ți imaginezi că ești în West End –  până la următoarea tragedie.

Cei care cu adevărat cunosc aceste probleme, profesioniștii militari și din serviciile de securitate sunt în vasta majoritate de acord că aceste riscuri există, că operăm într-un mediu complet diferit și că trebuie să facem niște alegeri.

PRACTIC

Cât de practice sunt toate aceste viziuni? Este mass surveillance practică/fezabilă? E cazul acului în carul cu fân. Eficiența nu e stralucită, dar are toate șansele să fie, eventual. E o chestiune de dezvoltare tehnologică, care se întâmplă în timp. Luați cazul missile defence, care decenii întregi a fost un eșec, dar investiții constante au câștigat – sau aproape au câștigat, e o chestiune de timp – pariul, și acum din ce în ce mai multe teste complexe au succes.

Și cum rămâne cu Internet privacy, cu guvernul care ‘creează un imens rezervor de putere care poate corupe chiar și cele mai avansate democrații’, cum zice Ruxandra? Simplu: e o fantezie, în opinia mea. Unde exact ar fi localizat acel rezervor de putere? În serviciile de intelligence? La Armată? La președinte? Și cine ar avea acces complet la această putere, la această mână de Kryptonite? Un singur dictator? Un întreg aparat de stat? Și cum ar apărea acest mega rezervor, cum s-ar forma? Mi se pare un concept fără niciun suport real.

Nu e nevoie de un rezervor de cyber-putere pentru a submina o democrație; unelte care să obțină acel efect există deja și au existat dintotdeauna: de la armată la demagogi la corupție. Condiția-cheie este slăbirea spiritului democratic în sine, a încrederii cetățenilor în democrație, și sentimentul că există, cumva, undeva, o opțiune mai bună.

Nu mass surveillance va slăbi democrațiile – și cu atât mai puțin ‘micro-abuzurile’, care s-au întâmplat dintotdeauna sub diferite forme și în era când dosarele se băteau la mașină, nu pe computer; în plus, astăzi tocmai datorită cybertech e mult mai ușor să depistezi cine comite aceste ‘micro-abuzuri’. Ce va slăbi democrațiile va fi sentimentul de impunere autoritară, fără consultare, fără garanții; și după aceea, dovezi consistente de abuzuri serioase. Dar într-o democrație unde domnește legea, e greu de ajuns în acea situație – și se ajunge în timp. În prezent, peste tot aceste legi sunt dezbătute cu cea mai mare atenție și seriozitate. În afara de asta, diverse speculații se pot face întotdeauna.

Deocamdată, amenințările cyber și facilitate prin cyber sunt adevăratul lucru de care ar trebui să ne temem. Nu de faptul că guvernele noastre democratice vor să ne apere de ele.