Valul doi de oraşe care vor creşte din IT: Braşov, Piteşti, Craiova, Sibiu şi Târgu-Mureş

Supraaglomerarea softiştilor din hub-urile importante din România determină companiile să-şi deschidă sedii şi în oraşe mai mici, însă cu potenţial de dezvoltare, cum ar fi Braşov, Piteşti, Craiova, Sibiu şi Târgu-Mureş, care furnizează anual peste 1.500 de candidaţi, se arată într-un raport realizat de Brainspotting, firmă de consultanţă specializată în recrutare şi selecţie specializată în IT&C, preluat de Ziarul Financiar.

Facultățile din Braşov livrează anual circa 500 de noi specialişti în IT, dintre care mulți cunosc limba germană – de regulă, companiile de outsourcing aleg Braşovul ca o a doua locaţie, după ce au deschis sediile centrale la Bucureşti sau la Cluj, conform sursei citate.

Mare potenţial de creştere pe sectorul IT&C există și în Sibiu, cu peste 500 de noi absolvenţi anual – dintre care, la fel, mulți sunt vorbitori de limba germană.

Chiar şi Piteştiul, aflat la 117 km de Bucureşti, începe să se dezvolte, deși mulţi softişti din localitate s-au mutat la Bucureşti pentru că au avut oportunităţi de dezvoltare mult mai bune – odată ce piaţa locală se va dezvolta aceștia ar putea reveni, estimează Brainspotting.

Și Universitatea din Craiova livrează anual aproximativ 450 de absolvenţi.

Târgu-Mureş furnizează anual circa 110 de noi softişti – care acum au tendinţa să se mute în Cluj.

Peste 50 de jucători importanţi din IT&C, printre care Google, Microsoft, Facebook, Google, Oracle, au operaţiuni în cele mai mari oraşe din România şi au în plan să se extindă în următorii doi ani prin angajarea de noi talente în tehnologie, se mai arată în raport. Similar, şi companiile care nu oferă servicii IT, cum ar fi OMV Petrom, BCR sunt în căutare de echipe de programatori.

România produce anual peste 100.000 de specialişti în IT (dintre care 90% sunt vorbitori de limba engleză). Educaţia tehnologică este promovată în ţara noastră de cinci universităţi de profil, 59 de facultăţi cu domenii specifice şi 174 de licee private de profil.

Bucureştiul este cel mai mare furnizor de talente în IT, ca și cel mai generos angajator în domeniu: are o gamă largă de candidaţi experimentaţi și oferă cele mai mare pachete salariale – un dezvoltator de software poate câştiga între 750 şi 3.000 de euro pe lună, în funcţie de aptitudini şi experienţă.

În ultimii ani, Clujul a devenit al doilea oraş al țării la furnizarea de resurse umane de calitate în tehnologie: 1.700 de absolvenţi de facultate anual – printre cei mai căutaţi angajatori fiind Google, HP, Bosch, Microsoft şi Endava; iar salariile softiştilor clujeni se apropie de Bucureşti.

Timişoara, care a fost al doilea hub IT ca mărime din România înainte de creşterea accelerată a Clujului, furnizează anual peste 1.000 de specialişti în IT – Google, Microsoft, IBM, Facebook, Oracle se află printre cei mai doriţi angajatori de timişoreni.

Iaşiul poate candida cu Timișoara în privinţa aptitudinilor angajaţilor.

Cum arată azi piața angajărilor în IT?

Peste 1.900 de locuri de muncă sunt vacante pentru programatori şi specialişti în software din sectorul IT de la companii precum Genpact, Stefanini, Vodafone, Fashion Days, Bitdefender, Bosch, Dell şi Cross Over, arată datele de pe platforma online de recrutare eJobs, analizate de ZF.

Oraşele cu cele mai extinse oferte de muncă pentru specialiştii în software sunt Bucureşti, cu 992 de joburi vacante, Cluj-Napoca cu 427 de locuri noi de muncă, Iaşiul cu 266 de joburi, Timişoara cu 245 de joburi şi Braşov cu 212 de locuri noi de muncă.

Din cele 1.900 de locuri de muncă afişate pe  platforma de recrutare eJobs, 1.400 sunt destinate persoanelor cu o experienţă de până în trei ani, astfel că studenţii proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţilor de profil pot cu uşurinţă să-şi găsească un job.

vezi și