weekend cu pianistul și compozitorul de jazz Lucian Ban

Cvartetul newyorkez de jazz Elevation, condus de reputatul pianist de origine română Lucian Ban, își lansează la București, pe 14 noiembrie, în deschiderea unui turneu care va ajunge și la Budapesta, cel mai nou album: Songs from Afar, apărut la casa de discuri americană Sunnyside Records – cu aportul major al Societății de Concerte Bistrița.

.
Albumul Songs From Afar include zece piese: șapte compoziții originale semnate de Lucian Ban și trei re-orchestrări ale unor doine și cântece de nuntă din Transilvania.

Songs from afar este un material foarte personal pentru mine, întrucât acest album este strâns legat de moștenirea cultural-românească și de influențele de jazz care mă ajută să descopăr mai multe despre locul din care provin și despre drumul meu din viitor. Nu este vorba numai de vechile cântece populare din Transilvania pe care le reinterpretăm pe acest album, ci și despre celelalte piese și improvizații care reflectă căutarea continuă a sensului muzical – explică Lucian Ban, într-un comunicat referitor la turneul din țară.

Alături de cei patru artiști care compun ElevationAbraham Burtonsaxofon, Eric McPhersontobe, John Herbertcontrabas, Lucian Banpian și compoziție —, pe scenă vor urca Gavril Țărmure, care va interpreta vechile cântece populare de pe album, și violistul american Mat Maneri, în calitate de invitat special.

Deși vin din lumi muzicale diferite, patru din cei mai creativi muzicieni ai jazzului contemporan își asumă riscuri și creează ritmuri pentru a da glas tensiunilor melodice între jazzul tradițional și avangardă. Songs from Afar, ultimul material discografic al celor de la Elevation, editat de prestigioasa casă de discuri Sunnyside Records, întregește reputația newyorkezilor de aventurieri ai jazzului. Strâns legat de moștenirea cultural-românească, albumul Songs from Afar combină compozițiile originale semnate de Lucian Ban cu reorchestrări ale unor doine și cântece de nuntă din Transilvania – mai arată comunicatul citat.

Cvartetul Elevation – proiect al pianistului și compozitorului Lucian Ban – a primit în 2013 trei titluri de Best Album pentru Mystery.

despre trupă

Lucian Ban, catalogat de criticul de jazz Bruce Lee Gallanter ca „unul dintre cei mai talentați pianişti mutați la New York în ultima decadă”, l-a întânit în 2006 în Statele Unite pe faimosul saxofonist Abraham Burto, împreună cu care înființează cvartetul Elevationnotează urban.ro.

Membrii trupei Elevation

  • Lucian Ban – pian, compoziție. Terrell Holmes îl descrie pe muzicianul român în All About Jazz „Ban cântă cu o fluență şi o sensibilitate ce aduce aminte atât de Vladimir Horowitz, cât şi de McCoy Tyner.” Nominalizat la titlul de „Cel mai bun muzician european de jazz”, Lucian Ban a cântat şi înregistrat cu o pleiadă prestigioasă de jazzmani precum Bob Stewart, Alex Harding, Sam Newsome. Pe lângă activitatea concertistică şi compozițională, artistul a fost curatorul Bucharest Jazz Festival pe care l-a poziționat în peisajul evenimentelor internaționale de profil.
  • Abraham Burton – saxofon. Discipolul lui Michael Carvin şi Jackie McLean, Abraham Burton a făcut parte din faimoasa trupă Wailers a artistului Arthur Taylor, a cântat cu Roy Hargrove, Conrad Herwig, Steve Davis. În 2011, albumul Mingus Big Band Live at Jazz Standard, pe care figurează ca artist, câştigă un premiu Grammy. New York Times scria despre lirismul muzicianului “Dacă tânărul saxofonist Abraham Burton ar deveni vreodată un personaj de desene animate, ar avea flăcări ieşind din pâlnia saxofonului. Solo-urile lui emană putere şi ingeniozitate.”
  • John Herbert – contrabas. Unul dintre contrabasiştii aflați la mare căutare pe scena jazzului newyorkez, John Herbert a fost votat de critici „Cel mai bun contrabasist acustic la debut” doi ani la rând. A lucrat cu regretatul Andrew Hill la ultimul său album desemnat „Albumul anului 2006” de Downbeat Magazine. Portofoliul său concertistic include colaborarea cu artişti cu greutate: Andrew Hill, Lee Konitz, Paul Bley, John Abercrombie, Greg Osby, Kenny Wheeler, David Liebman, Fred Hersch, Paul Motian, Maria Schneider, Jason Moran, Toots Thielemans Eric McPherson – tobe.
  • Eric McPherson – tobe. „Eric McPherson face parte din avangarda generației sale de toboşari creativi.” Winter Jazz Fest, NYC. Botezat după faimosul jazzman Eric Dolpy, bateristul avea dpar opt ani când a început să se joace cu tobele legendarului Charles Moffett. Mentorul lui Michael Cavin, tânarul jazzman ajunge să fie toboşarul lui Jackie McLean şi să urce pe scenele festivalurilor din Orient, America Latină, Europa, Caraibe şi SUA.

.
Invitați speciali ai turneului Songs from Afar:

  • Gavril Țărmure – voce. Absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, Gavril Țărmure urmează studiile muzicale la Bucureşti şi se specializează pe trombon. Muzicianul se dedică începând cu 1996 managementului cultural şi a sprijinit artişti precum Grigore Leşe, Ada Milea, Vera Ion, Radu Afrim.
  • Mat Maneri – violă. Fiul muzicianului Joe Maneri, jazzmanul Mat Maneri a reuşit să echivaleze şi chiar să depăşeasca succesul tatălui său în decursul unei cariere aflate în plină dezvoltare. Specializat în diverse instrumente derivate din vioară, Mat Maneri a înregistrat cu Cecil Taylor, Matthew Shipp, Joe Morris, Joe Maneri, Gerald Cleaver, Tim Berne, Borah Bergman, Mark Dresser, William Parker, Michael Formanek, John Lockwood.

.
despre Lucian Ban

Pianist, lider de trupă, compozitor şi aranjor, Lucian Ban îşi are originile în Ardeal, mai precis la Cluj-Napoca – îl portretizează Radio România Cultural.

După ce a luat în particular lecţii de pian în oraşul său natal, a studiat compoziţia la Academia de Muzică din Bucureşti din 1992 până în 1995.

A fondat trupa The Jazz Unit în 1994 şi a scos pe piaţă două discuri: Changes – Live at Green Hours în 1998 şi From now on, care a fost ales cel mai bun album de jazz al anului 1999 din România. În acelaşi an (1999) s-a mutat la New York, unde a studiat cu Charles Tolliver, Reggie Workman, Phil Markowitz şi Junior Mance la The New School Jazz Program. În această perioadă a fondat Lumination Ensemble, împreună cu Alex Harding.

Lucian Ban a absolvit secţiunea Contemporary Jazz Composition and Arranging de la New School University din New York. În prezent locuiește în New York, unde s-a integrat în noua generaţie de cântăreţi & compozitori şi a ajuns în linia întâi a jazz-ului contemporan modern. Conduce mai multe proiecte şi compune melodii inovatoare care reinventează idiomul muzicii jazz. Creaţiile sale sunt cântate şi de alţi muzicieni sau ansambluri.

Lucian Ban este liderul Asymmetry Quartet din care mai fac parte Jorge Sylvester (alto sax), Brad Jones sau Carlo DeRosa (bas) si Derrek Phillips sau Gene Jackson (tobe), şi al The TUBA Project, un grup din care fac parte Bob Stewart (tuba), Alex Harding (bari sax & bas cl), Bruce Williams (alto sax & flaut) şi Derrek Phillips (tobe).

În anul 2003 a lansat albumele sale de debut în US: Something’ Holy un CD care cuprinde duete cu Alex Harding şi Premonition, un album feat. Alex Harding, Damion Reid, Erik Torrente si Chris Dahlgren. Ambele au primit comentarii pozitive atât din partea criticilor din US, cât şi din partea europenilor. Lucian Ban a apărut pe 3 albume în 2006 ca lider si co-lider. Cu Asymmetry Quartet a scos albumul Playground. Apare, de asemenea, pe albumul The Calling – foarte bine primit – al lui Alex Harding. Tot în 2006, a lansat albumul de debut al grupului Tuba Project, din care face parte şi senzaţionalul Bob Stewart.

Pianistul Lucian Ban a fost nominalizat de doua ori, în 2005 şi în 2006, la prestigioasele premii Hans Koller/ Best European Jazz Musician Preis, a căror gală are loc în Viena, Austria.

# despre albume

Business Review (31.10.2014): “One of the most gifted and talented pianist to come to NY in the past decade” as is considered Romanian pianist Lucian Ban returns to Romania with a trio concert together with violinist Albrecht Maurer and violist Mat Maneri, which will start at Odeon Theater on November 10 and continues nationwide. They will present to the Romanian public Fantasm album, considered by the Danish jazz critic Hennig Bolte “Enjoyably disturbing”. (…)

From modern jazz to contemporary chamber music, from completely structured compositions to free improvisations, Fantasm is an authentic expression of cultural globalism of the 21st century, a project that brings together many cultures into a unique work of art. The three musicians share a common curiosity for new forms of musical expression – Fantasm is both an album and a vehicle for this search.

Business Review (14.05.2013): Jazz pianist Lucian Ban talks to Anca Ionita about this week’s concert at Bucharest’s Odeon Theatre with the viola player, Mat Maneri. The concert is part of a tour to mark the CD release of the ECM Records album Transylvanian Concert. The two will have as special guest the famous avant-garde British saxophonist Evan Parker.

How did ECM Records decide to produce the Transylvanian Concert album?

Besides the Enescu project, Mat and I did two projects related to film: Tarkovsky Redux and Andy Warhol Screen Tests. Both of them were performed at TIFF (the Transylvanian International Film Festival), in Cluj. The promoter of the concert added to one of these performances a concert in Targu Mures, at the beautiful Opera House. We played modern pieces composed by both Mat and myself, a cross between European 20th-century music and jazz. It was an unusual combination, piano and viola. Mat Maneri is known as an avant-garde player. The audience greatly enjoyed the concert, which was more like a chamber duet, not mainstream jazz. There was a good piano, great acoustics and I remember both Mat and I had a very good feeling about the concert. Little did we know that the promoter had asked someone from the local radio station to record it. When we listened to it, we both agreed it was a very high quality recording. And we decided to release this recording as an album, so we sent it to different labels.

When ECM (Edition of Contemporary Music) Records said it was interested in releasing our album, it was kind of a surprise, because ECM releases only albums it produces, either live or studio recordings. Manfred Eicher, the founder and boss of the ECM, is a purist and the label is known for an almost draconian approach to recording. Manfred Eicher worked for Deutsche Grammophon in the 1960s, and he built ECM starting from these recording techniques, such as the one used to capture Keith Jarrett’s piano. Jarrett has exclusively recorded with ECM almost from the very beginning of his career.

During a meeting with label representatives in 2011, in Munich, we found out how they decided to produce us. A label like ECM receives around 2000 tapes a week, and they never get to listen to all of them. They only produce artists they already know or artists that are recommended by their current artists. But someone working there liked our recording and started to play it in the office. Manfred Eicher listened to it and said there was something fresh in it, and that he would like to have the original recording, not a studio one. It was an unusual approach for ECM as it doesn’t release live concerts it doesn’t plan in advance. So I think this proves the music was very good if the label decided to break its own rules.

They suggested we change the title of the album and name it simply Transylvanian Concerts. I liked it a lot, because it puts Romania on the international jazz map. You suddenly get the pedigree of one of the high-end labels in the world. ECM defined the sound of the second half of the 20th century, not only jazz.