#jurnaliștiremarcabili: Câștigătorii Premiilor Superscrieri 2015

La finalul celei de-a cincea ediții, Superscrieri a premiat 19 autori care, prin originalitate și onestitate, spun, în România, poveștile care contează – informează Dilema veche.

Cîștigătorii Premiilor I (în valoare de 500 de euro fiecare):

Categoria Reportaj: Matei Bărbulescu și Ștefan Mako, „Patru mii de kilometri garduri” (Casa Jurnalistului)

Categoria Portret: Luiza Vasiliu, „Bărbatul care a dat foc comunismului” (Casa Jurnalistului)

Categoria Opinie: Andrei Luca Popescu, „Teoria saltelei” (Gîndul)

„Am privit mereu cu invidie la Superscrierile premiate în ultimii ani, pentru că mereu au fost texte solide și scrise cu talent. Anul ăsta, două dintre scrierile mele au ajuns acolo, între cele Super, și mă simt onorat. A fost o seară în care am fost alături de mulți oameni pe care îi citesc cu plăcere și asta mi-a dat încredere că atât timp cât există astfel de jurnaliști, presa va merge mai departe, într-o formă sau alta” – Andrei Luca Popescu, jurnalist Gîndul, premiul I Opinie

Locurile II și III au mers către: Vlad Stoicescu (dela0.ro), Vlad Ursulean & Lina Vdovîi (Casa Jurnalistului) – reportaj, Cristian Delcea (Adevărul), Ani Sandu (Decît o Revistă) – portret, Mircea Reștea, Alexandra Dincă – fotojurnalism.

Superscrierea anului (premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro, susținut din donații private de către comunitatea Romanian Business Leaders) a fost cîștigată de Ștefan Mako, pentru reportajul „Procesul” publicat pe platforma online Casa Jurnalistului.

„Personal, miza a fost să înţeleg cine sînt oamenii pe care-i ocolim la colţ de stradă și de ce sînt ţintuiţi pe treptele inferioare ale societăţii sau în afara ei, am dezvoltat interesul ăsta cumva organic în ultimii ani. Titlul incorporează atît actul de justiţie propriu zis relatat în material, cît și incursiunea mea în această realitate. Nu știu în ce măsură am reușit, dar mi-am dorit ca cititorii să iasă din zona de confort și să-și antreneze privirea vigilentă și înţelegătoare. Doar așa putem ca societate să facem pașii necesari ca aceste probleme să dispară nu pentru că le măturăm sub covorul ignoranţei, ci pentru că avem o societate funcţională căreia îi pasă și de cei slabi. Nu-mi fac iluzia că am schimbat ceva semnificativ, dar sînt sigur că e o parte din proces. Mulţumesc că susțineți jurnaliștii” – Ștefan Mako, Casa Jurnalistului, premiul Superscrierea Anului

Premiul Juriului (în valoare de 400 de euro, din taxa de înscriere în concurs) a fost împărțit între doi autori anul acesta: Mihai Munteanu, pentru documentarul de investigație transfrontalieră „Asasin în lege” (realizat împreună cu RISE Project România și Moldova) și Laurențiu Colintineanu – pentru international reporting în multiple formate: storytelling, audio, video, fotografie.

„Mulțumesc juriului pentru premiul pentru international reporting pentru că el este acordat nu neapărat persoanei mele, ci mai degrabă unor idei.

1. Ideea că informația de dincolo de granițele României este importantă și relevantă atît pentru publicul românesc, cît și pentru presă.

2. Ideea că munca în echipă contează. Reporting multimedia pe teme externe nu face nimeni singur, ci într-un efort de echipă care produce rezultate mai bune decît jurnalistul singuratic plecat pe coclauri.

3. Ideea că presa mainstream nu trebuie alungată din cauza unor derapaje ale unor instituții, ci susținută în demersul de autocurățare.

Noi, jurnaliștii, indiferent de unde lucrăm, ne trezim cu simțul datoriei față de public. Și suntem mulți” – Laurențiu Colintineanu, Senior Editor EurActiv.ro, Premiul Juriului

În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă trei premii speciale onorifice, în afara categoriilor de concurs. Rostul acestor premii este să extindă ideea Superscrierilor și către alte zone și comunități de manifestare a non-ficțiunii creative.

Premiul special FFFF pentru o super-carte de non-ficțiune: Adriana Săftoiu, pentru „Cronică de Cotroceni”.

Premiul special FFFF pentru un super-material audio-video: „România, te iubesc” – Alex Dima.

Premiul special FFFF pentru Consecvență și Decență a mers către Mircea Vasilescu (redactor-șef Dilema Veche) și către doi membri ai juriului – Cătălin Tolontan (jurnalist GSP și tolo.ro) și Cristian Lupșa (redactor-șef Decît o Revistă, inițiator The Power of Storytelling).